Sport

SCM Timișoare are nevoie de bani și liniște, nu doar de felicitări

Preşedintele prim-divizionarei de baschet Ilie Triţoiu i-a felicitat pe jucători şi pe antrenorul Dragan Petricevic pentru calificarea la turneul final al Cupei României.

Acum, dorinţa conducătorului secţiei de baschet din cadrul SCM Timişoara este ca problemele financiare să se rezolve cât mai repede pentru asigurarea unei stări de linişte şi de stabilitate în perspectiva importantelor dueluri din următoarea fază a campionatului şi din Final Four-ul competiţiei KO.

„Nu m-a interesat deloc ce jucăm sau cum vom aborda partida, ci doar calificarea. La un sezon destul de încărcat şi la subţirimea lotului suntem mulţumiţi de obiectivul atins. A fost importantă doar calificarea! Atunci când am avut nevoie de rezultate le-am şi obţinut. Este o mare bucurie că am intrat în primele patru echipe ale Cupei României, şi în campionat suntem în primele patru. Ţinând cont de situaţia noastră suntem foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplă din punct de vedere sportiv. Este foarte important ca banii promişi să ni se acorde la timp. Echipa a arătat caracter, şi-a văzut de treabă, iar băieţii trebuie răsplătiţi. Sperăm ca noul an să detensioneze situaţia, pentru că vine un final de sezon încărcat, cu participarea în Top 6 şi în Final Four-ul Cupei României, şi avem nevoie de linişte şi de stabilitate. Îl felicit personal pe Dragan Petricevic că a ştiut să păstreze atmosfera plăcută şi pentru faptul că a reuşit să-i motiveze pe jucători să se concentreze strict pe antrenamente şi pe meciuri. Îi felicit şi pe băieţi pentru parcursul bun din campionat şi din Cupa României. Sunt foarte mândru de toţi! Acum, ne dorim să nu pierdem nici un jucător, să nu mai avem parte de accidentări, să-şi revină şi Adam Mirkovic, să ne concentrăm doar pe Top 6 şi pe Final Four şi să rezolvăm problemele financiare existente”, a declarat preşedintele Ilie Triţoiu.

Baschet SCM Timişoara şi-a asigurat prezenţa la turneul final al Cupei României după 152-141 la general cu BCMU FC Argeş Piteşti. S-a mai calificat în careul de ași al competiției și Dinamo, care a trecut de Steaua. Au mai rămas de disputat două partide retur, cu Oradea care este favorită la calificare în meciul de la Craiova, și cu Sibiul, deținătoarea trofeului, cu un joc acasă, dar cu șanse mici de a merge mai departe în fața Clujului.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

14 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

16 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

17 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

17 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

17 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

18 ore ago