Sănătate

Deces al unui pacient suspect de COVID-19 la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara/Update: S-a confirmat că avea coronavirus

Astăzi a murit un pacient în vârstă de  65 de ani la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Avea multiple probleme cardiace, iar doctorii i-au făcut și testul de COVID-19, fiind suspect de coronavirus. Update. S-a confirmat că avea coronavirus, astfel că s-a înregistrat al 26-lea deces în România din cauza acestui virus.

Pacientul a decedat în cursul zilei de astăzi, fiind în stare foarte gravă, cu multiple probleme cardiace. Doctorii i-au făcut și testul de COVID-19 înainte de a deceda, urmând ca rezultatele să le primească în următoarele ore.

Pacientul avea  65 de ani și era considerat de doctori ca fiind un caz foarte grav.

L-am considerat caz suspect de COVID-19 și am trimis probele spre analiză. Am luat toate măsurile care trebuiesc luate”, a spust doctorul Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara.

O doctoriță de 32 de ani, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, a fost depistată în urmă cu două zile cu COVID-19. Aceasta se afla de câteva zile acasă, în izolare, iar acum este internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

Update. Bărbatul a fost confirmat cu COVID-19, după ce a decedat. La Institutul de Boli Cardiovasculare s-a declanșat ancheta epidemiologică

După ce bărbatul a decedat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara a venit și rezultatul testelor – avea și COVID-19. La spital se declanșează ancheta epidemiologică, pentru a vedea cu cine a luat contact bărbatul care a fost internat în unitatea sanitară de mai bine de două săptămâni. Bărbatul este decesul cu numărul 26 din România din rândul paicenților cu COVID-19.

Bărbatul a fost internat în data de 10 martie la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, din data de 25 martie era intubat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, iar în urma testelor efectuate în 27 martie a fost confirmat pozitiv la COVID-19, decedând în aceeași dată. La spital s-a declanșat ancheta epidemiologică.

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

3 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

3 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago