Politica

Guvernul Orban II a primit votul de învestitură

Guvernul Orban II a primit sâmbătă votul de învestitură din partea Parlamentului, în condiţii speciale. Au fost 286 de voturi ”pentru”, 23 de voturi ”împotrivă” și o abținere. Au votat împotriva guvernului unii dintre parlamentarii Pro România și neafiliați ai lui Călin Popescu Tăriceanu.

Dintre cei 111 parlamentari ai PNL, doar 42 au fost prezenți în parlament pentru a-și vota propriul guvern, restul fiind în izolare. Urmează ca premierul Ludovic Orban și miniștrii să depună jurământul la Palatul Cotroceni, la ora 18:00.

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a decis sâmbătă că membrii Guvernului și oficiali de rang înalt pot ieși din izolare, cu păstrarea distanței de minimum 5 m față de alte persoane care nu se află în izolare și cu obligativitatea portului măștii de protecție, exclusiv pentru exercitarea obligațiilor expres prevăzute de Constituție și strict pe durata exercitării acestor obligații.

Ceremonia de depunere a jurământului va putea avea loc, cu respectarea condițiilor de mai sus.

Președintele Klaus Iohannis a semnat urgent decretul pentru numirea Guvernului României, a anunțat Administrația Prezidențială:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă, 14 martie a.c., decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componență:
• Ludovic Orban – prim-ministru
• Raluca Turcan – viceprim-ministru
• Vasile-Florin Cîţu – ministrul finanțelor publice
• Marcel Ion Vela – ministrul afacerilor interne
• Bogdan Lucian Aurescu – ministrul afacerilor externe
• Marian Cătălin Predoiu – ministrul justiției
• Nicolae-Ionel Ciucă – ministrul apărării naționale
• Virgil-Daniel Popescu – ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri
• Lucian Nicolae Bode – ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor
• Nechita-Adrian Oros – ministrul agriculturii și dezvoltării rurale
• Costel Alexe – ministrul mediului, apelor și pădurilor
• Ion Ştefan – ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației
• Ioan Marcel Boloş – ministrul fondurilor europene
• Victor Sebastian Costache – ministrul sănătății
• Cristina Monica Anisie – ministrul educației și cercetării
• Bogdan Gheorghiu – ministrul culturii
• Marian Ionuţ Stroe – ministrul tineretului și sportului
• Victoria Violeta Alexandru – ministrul muncii și protecției sociale

 

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

O oră ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

2 ore ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

2 ore ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

16 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

17 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

18 ore ago