Sport

Poli câștigă un derby cu multe orgolii contra Constanței

Etapa a 22-a a fost cu „scântei” pentru Poli care era obligată să câștige în Liga Zimbrilor, la handbal masculin, contra puternicei echipe din Constanța, ca să rămână în lupta pentru accederea în play-off. După un meci „nebun”, scăpat însă din mână de brigada de arbitri, gruparea bănățeană a învins meritat echipa dobrogeană cu 23-21 (9-11).

Oaspeții au început partida mult mai bine, 0-3 după nici 5 minute, dar alb-violeții au strâns rândurile, mai ales datorită lui Sadoveac și au preluat conducerea, 8-6. Un timeout venit la momentul oportun a readus echipa de la malul mării în avantaj și Dobrogea conducea la pauză cu două goluri, 9-11.

Bănățenii au ieșit mai motivați de la vestiare, „poarta” a funcționat bine și violeții au intrat în avantaj, 14-13. Partida a continuat foarte echilibrat, în minutul 50, tabela arătând egalitate, 20-20. După un final cu multe eliminări, elevii lui Pero Milosevic au gestionat mai bine sfârșitul de joc și s-au impus la mare luptă, 23-21. Jocul a luat sfârșit cu câteva îmbrânceli, după care componenții echipelor s-au salutat cordial.

Sadoveac a fost omul care a adus victoria, marcând nouă goluri în acest joc, iar Poli urcă momentan pe locul 8.

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 minute ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

57 de minute ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

59 de minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 ore ago