Social

Operatorul Iulius Town a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru spitale

Operatorul Iulius Town Timişoara a lansat campania „Donăm azi, zâmbim mâine”, prin care pune la dispoziția comunității o platformă online ce permite oricui să doneze orice sumă. Apelul încurajează companiile și persoanele fizice să contribuie la susținerea celor care fac eforturi pentru a salva vieți. Platforma creată pe site-ul  www.iuliusincomunitate.ro  facilitează donațiile și sponsorizările directe în conturile a 13 spitale din Timișoara, Iași și Suceava, astfel încât banii să ajungă în timp real la cei care au cea mai mare nevoie de ei.

Din Timișoara sunt incluse Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic Județean de Urgență și Spitalul Clinic Municipal de Urgență. În repetate rânduri, medici, asistenți sau infirmieri, direct sau indirect implicați în lupta împotriva noului coronavirus, au semnalat că lipsurile din spitale le pun viața în pericol, dar și pe cea a pacienților. Produsele de bază, echipamentele de protecție, dar și dotările medicale sunt „armele” lor indispensabile. Noi putem ajuta prin donații, făcute printr-o simplă plată online, de oriunde și oricând.

Platforma creată oferă „firul scurt”, pentru ca sumele oferite din solidaritate să ajungă direct în conturile spitalelor din Timișoara, Iași și Suceava. Mai mult, fiecare poate alege cărei unități medicale direcționează sumele, în funcție de propriile lor analize și sentimente. Cei care doresc le pot transmite și gândurile lor bune. Cu toții sunt expuși și au nevoie de ajutor și să fie protejați!

În cazul persoanelor fizice, sumele care pot fi donate pornesc de la o valoare de 10 lei și se realizează prin plata cu cardul, fără comisioane, în timp ce companiile vor semna contracte de sponsorizare, pentru care primesc consiliere, astfel încât procedura să se desfășoare cât mai rapid posibil.

Până acum, la nivel național, suma totală oferită de Iulius în sprijinul sistemului medical se ridică la peste 150.000 de euro (734.450 de lei). Cu excepția a 100.000 de lei, donați prin intermediul campaniei „Un Singur Cluj”, la Cluj-Napoca, restul sumei a fost virată direct în contul unor spitale din Timișoara, Iași și Suceava.

Platforma disponibilă pe  www.iuliusincomunitate.ro  a fost creată gratuit, iar pentru tranzacții nu se aplică comisioane, acestea fiind suportate de platforma  plationline.ro .

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

3 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

5 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

5 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

6 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

6 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

7 ore ago