Sport

Peluza Sud Timișoara învinge amical, pe console, Nordkurve Mönchengladbach

Prima dublă amicală din istoria fotbalului bănățean, dar pe consolă s-a jucat de Paști, între două grupări de suporteri înfrățite, Poli și Borussia.

Zilele trec mai greu, lucrurile pe care le făceam s-au schimbat, fotbalul nu se mai joacă pe arene. Dar s-au descoperit noi alternative, izvorâte din aceleaşi vechi prietenii. Așadar, s-au ridicat virtual fularele, duminică seara, pentru meciul de FIFA Pro Clubs PS4 dintre Peluza Sud Timişoara şi Nordkurve Mönchengladbach, joc transmis în direct pe canalul bănățenilor de YouTube.

Primul joc a fost mai echilibrat, nemții conducând până spre final, însă Poli a egalat și a obținut remiza, 1-1, deși putea mai mult, fiind superioară la ocazii. În jocul decisiv, al doilea, violeții au evoluat excelent și s-au impus cu 5-0, câștigând astfel dubla amicală cu „frații” din Germania. Cele doua grupări de suporteri sunt înfrățite de peste un deceniu, suporterii germanilor susținând și de acasă, dar și de la Timișoara, pe Poli, în timp ce alb-violeții au fost în Germania, dar și în străinătate pentru a aplauda Borussia.

S-au vândut și bilete virtuale, care să ajute bugetul echipei suporterilor bănățeni, iar cu două ore înainte de partidă au fost vândute peste 1000 de tichete.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

6 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

9 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

11 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

14 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

14 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

15 ore ago