Administratie

Şefului Poliţiei Locale, Dorel Cojan, nu-i mai ajunge pensia. A dat statul în judecată pentru mărire

Şeful Poliţiei Locale Timişoara, Dorel Cojan, în plină pandemie de coronavirus, are alte preocupări. El se află în proces cu Casa de Pensii a Ministerului de Interne, solicitând majorarea pensiei. În anul 2018, ultimul pentru care a depus “declaraţie de avere”, Cojan a obţinut din pensii 61.452 de lei, la care s-au adăugat veniturile din salariu (98.390 de lei), normă de hrană (11.680 de lei) şi indemnizaţie de la ATOP (8.168 de lei).

Lui Dorel Cojan, şeful Poliţiei Locale Timişoara, probabil că nu-i mai ajung veniturile de la o lună la alta. Astfel că, la finalul anului trecut, mai exact pe 25 noiembrie 2019, a dat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne. Procesul s-a desfăşurat, în primă fază, la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal din Tribunalul Timiş. Acolo au avut loc trei înfăţişări, din care primele două au fost amânate. La ultima, care avut loc pe 20 martie, s-a decis declinarea competenţei de soluţionare a cauzei spre Secţia I Civilă a Tribunalului Timiş, acolo unde dosarul a fost înregistrat pe 31 martie. Aşadar, în plină criză de pandemie, Dorel Cojan, şeful unei instituţii care ar trebui să fie în prima linie, are alte probleme pe cap.

Veniturile lui Cojan

Dorel Cojan este un protejat al primarului Nicolae Robu, fiind şi un adevărat baron bugetar. În dispreţul tuturor normelor legale, dar şi al bunului simţ, Cojan conduce Poliţia Locală, braţul înarmat al lui Robu, de şase ani, cu titlu de interimar, fără să dea un concurs. Sfidând ierarhiile valorice, Nicolae Robu le-a dat poliţiştilor locali salarii mult peste ale poliţiştilor din Poliţia Naţională. De exemplu, pe anul 2018, ultimul pentru care şi-a completat declaraţia de avere, Dorel Cojan a încasat din salarii 98.390 de lei, la care s-au adăugat 11.680 de lei ca normă de hrană, pensie de 61.452 de lei şi indemnizaţie ATOP – 8.168 de lei. Per total, înseamnă 180.000 de lei pe an, 15.000 de lei pe lună. De menţioant că, din 2018, au crescut atât salariile, cât şi pensiile.

Privit însă din altă perspectivă, demersul lui Cojan are o oarecare justificare. Şi asta dacă luăm în considerare pensia pe care o primeşte adjunctul său, Dumitru Domăşnean. Acesta a încasat în 2018 din pensii, suma totală de 102.240 de lei, la care i s-a adăugat salariul anual de 91.577 de lei.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

42 de minute ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

45 de minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 ore ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

3 ore ago