amenzi restrictii
Ordonanța Militară cu numărul 3 impune unele restricții de circulație în lupta cu COVID-19. În Timiș, peste 200 de persoane nu le-au respectat și au fost amendate de oamenii legii.
Vineri, în 3 aprilie, polițiștii din Timiș au aplicat 215 amenzi în valoare de 346.270 lei pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației. Au dat amenzi și jandarmii – patru sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 de lei pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr.3/2020.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…