Administratie

Echipele care se antrenau pe Stadionul CFR nu au deocamdată niciun viitor. Primarul vrea cereri concrete pentru rezolvare

Unul dintre cele mai atractive terenuri din punct de vedere imobiliar din zona centrală, Stadionul CFR, şi-a pierdut pentru o bună perioadă de timp, dacă nu definitiv, scopul: antrenamentele şi meciurile de fotbal. Acolo s-a ridicat spitalul de campanie al armatei, chiar s-a turnat astfalt pe teren, iar formaţiile sportive care se antrenau acolo au rămas fără posibilitatea de a o face de acum încolo.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu ştie ce şi cum se va întâmpla cu echipele care se antrenau pe terenul respectiv. El spune că nu poate da acestora…. doar aşa, o altă bază sportivă, pentru că e posibil ca pe acea nouă bază să se producă, chipurile, venituri. El spune că aşteaptă o cerere concretă de la club, să i se comunice cine şi ce se antrenează şi vede atunci cum face.

 „Noi nu putem să dăm acces la o bază sportivă alternativă. Noi putem să asigurăm accesul la bazele sportive din jurisdicția primăriei, pentru antrenament. Dar asta trebuie să ni se ceară punctual: ce echipe, în ce context se întâmplă asta, câte sunt, cum se antrenează. Noi gestionăm fonduri publice şi atunci trebuie să vedem. Nu putem pune la dispoziţie ceva din domeniul public. Eu nu spun că e cazul aici, dar vreau să spun că avem nevoie de demersuri stricte, concrete. Nu putem să punem la dispoziție o bază sportivă gratuit, pentru ca acolo să se întâmple activități aducătoare de venituri. Trebuie să discutăm lucrurile acestea pe bază de demers concret. Nu putem să punem la dispoziție o bază sportivă ca și cum ar substitui Stadionul CFR. Asta nu putem să facem și nu am spus niciodată că vom face. Noi sprijinim activitatea sportivă să se desfășoare cât mai bine, în condițiile restricțiilor de până acum”, a declarat primarul.

Până se găseşte o soluţie pentru antrenamentelor echipelor de copii, posibil ca municipalitatea să fi găsit, în sfârşit, soluţia pentru a pune mâna pe terenul din acea zonă, unde e baza sportivă, ceea ce încearcă de ani buni de zile. Acolo terenul este proprietatea municipalităţii, dar acesta este dat în folosinţa Regionalei CFR, fiind la dispoziţia acesteia cât timp acolo are loc o activitate sportivă. Iar acum, cu spitalul militar ridicat nu prea mai există activitate sportivă şi probabil că nici nu va mai fi prea curând. Care este situaţia actuală s-a văzut cel mai bine atunci când primăria a dorit să renoveze stadionul CFR pentru a-l oferi echipei de rugby, dar nu a putut, pentru că cei de la Căile Ferate nu au fost de acord.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

9 minute ago

Descoperiţi farmecul Greciei și bucuraţi-vă de un sejur de neuitat în Creta alături de As Tour

Agenția de turism As Tour Timişoara vă oferă un pachet complet în Insula Creta, în…

31 de minute ago

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

12 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

16 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

17 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

20 de ore ago