Diverse

La Dumbrăviţa a fost cercetat un nou sit arheologic, cu vestigii ce datează până în evul mediu timpuriu

Cei de la Arheologia Banatului ne aduc în atenţie un nou sit arheologic, de această dată situat la marginea a ceea ce avea să devină probabil cea mai bogată comună din România, Dumbrăviţa. Interesant este că descoperirea acestuia a avut loc după o serie de lucrări ilegale efectuate în zonă.

Conform paginii de Facebook realizată de cei de la Direcția Judeațeană pentru Cultură Timiș, situl arheologic „Dumbrăvița Lac-2” a fost descoperit în anul 2017, ca urmare a unor cercetări efectuate de către DJC, cu privire la o serie de intervenții mecanizate neautorizate desfășurate în perimetrul actualului sit.

„În urma diagnosticului arheologic intruziv, realizat în același an, s-a hotărât demararea cercetării arheologice preventive a perimetrului afectat de viitoarele lucrări de dezvoltare imobiliară. Cercetările s-au desfășurat în perioada 2018-2019 și s-au concentrat în special în zona centrală a grindului natural pe care este așezat situl, cu această ocazie fiind descoperită prezența unei așezări multistratificate în acest punct. Cele mai vechi urme antropice identificate aparțin perioadei La Tène (celți) și sunt reprezentate de descoperirea unor locuințe adâncite (bordeie) precum și a unor gropi menajere, în interiorul acestora fiind descoperite numeroase fragmente ceramice dar și vase reîntregibile”, se spune în descrierea sit-ului.

Cercetările au continuat şi au arătat că în acel loc a fost şi o aşezare sarmatică.

Următoarea etapă cronologică aparține orizontului sec. II-IV p.Chr., descoperirile aparținând acestei perioade oferindu-ne detalii prețioase privind topografia internă a unei așezări sarmatice. Au fost identificate locuințe adâncite (bordeie), gropi menajere, spații de depozitare, anexe gospodărești, cuptoare menajere, afumători, precum și fântâni. Un caz aparte a apărut în momentul cercetării unei astfel de fântâni, în interiorul ei fiind descoperit scheletul integral al unui câine, existând posibilitatea ca acesta să reprezinte obiectul unei depuneri rituale. Printre obiectele descoperite se numără mărgelele de sticlă sau de os, obiecte din fier, fibule, fusaiole, obiecte prelucrate din os, fragmente ceramice și vase întregi sau întregibile”, se mai spune pe Arheologia Banatului.

Evul mediu timpuriu este ultima perioadă reprezentat în cercetări.

Ultima etapă cronologică aparține evului mediu timpuriu, mai exact a intervalului cuprins între sec. IX-X. Au fost descoperite locuințe adâncite, gropi menajere și trei posibile cuptoare de redus minereul, unul dintre acestea fiind descoperit în interiorul unei structuri patrulatere, prevăzută cu gropi de stâlp. Este probabil ca această structură sa fi îndeplinit funcția de atelier meșteșugăresc”, se mai spune în documentare.

Foto: https://www.facebook.com/Arheologia-Banatului

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Aquatim anunță începerea concursului „The Water We Want” 2026

Aquatim anunță lansarea ediției a șaptea (2026) a concursului internațional de creație artistică pentru copii…

O oră ago

Timișoara pregătește o nouă ediție a Târgului de Paște

Timișoara lucrează acum la organizarea unei noi ediții a Târgului de Paște. Tema din acest…

O oră ago

Lucrările la Castelul Huniade merg bine. Au început operațiunile și la castelul de la Banloc/VIDEO

În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150…

2 ore ago

Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara

În perioada 28-29 mai, capitala Banatului va deveni și capitala medicinei din România. În orașul…

2 ore ago

Și-au făcut datoria! SCM Politehnica, victorie așteptată la Galați

Victorie sub panou la Galați, în etapa a 22-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.…

3 ore ago

Frica la români: nu de criză, ci de stat

În România, anxietatea colectivă nu vine doar din pericolele globale, ci din neîncrederea că statul…

5 ore ago