Sport

Liga I se reia pe 13 iunie! Răzvan Burleanu spune că meciurile fără spectatori sunt o soluţie pe termen scurt

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, că organizarea meciurilor fără spectatori este doar o soluţie pe termen scurt, reprezentând o stare de urgenţă. Liga I se reia pe 13 iunie

Preşedintele FRF Răzvan Burleanu, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, au participat, marţi, la evenimentul online ReStart Sport Summit, organizat de fostul baschetbalist Virgil Stănescu. Cu acest prilej, Burleanu a anunaţt că Liga I se reia pe 13 iunie.

„În momentul de faţă suntem sub incidenţa unui protocol medical din data de 15 mai. Cluburile profesioniste din România, şi mă refer la cele din Liga I şi o parte din Liga a II-a, sunt deja în cantonamente şi respectă acest protocol medical, astfel încât vrem să demonstrăm că putem să ne ţinem de acest plan, aşteptând permisiunea ca de la 1 iunie să putem să intrăm în antrenamente colective. Apoi urmează meciuri amicale, o altă etapă, ca apoi în 13 iunie să putem să începem competiţia, fără spectatori, bineînţeles, în primă fază. Pentru noi, meciurile fără spectatori reprezintă o stare de urgenţă. Ceea ce înseamnă că este o soluţie doar pe termen scurt şi nicidecum o soluţie viabilă pentru viitorul fotbalului”, a declarat Burleanu.

El a aminitit şi de faptul că FRF a fost singura federaţie care a prezentat Ministerului Tineretului şi Sportului un protocol medical: „Suntem singura federaţie care a propus un protocol medical, a fost apreciat la nivel guvernamental şi ne dorim să fim un exemplu pentru alte sectoare, din alte industrii dar şi pentru alte sporturi”.

 

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

15 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

16 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

16 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

16 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

17 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

17 ore ago