Social

Suspiciune de pestă porcină africană în Timiș. Doi mistreți au murit la Chevereș

Din nou suspiciune de pestă porcină africană în Timiș. De data aceasta boala a apărut la doi mistreți din zona Chevereș, care au fost găsiți morți.

S-au prelevat deja analize, iar probele prelucrate în laboratorul de la Timișoara au confirmat prezența pestei porcine africane. Urmează ca aceste analize să fie confirmate la București pentru a se putea declara un focar de pestă porcină. Dacă acest lucru se va întâmpla (cel mai probabil mâine) atunci vor fi instituite zone de protecție în care se va interzice circulația suinelor fără autorizație de la medicul veterinar.

„Este vorba despre doi mistreți. Avem un buletin de analiză de la noi, așteptăm confirmarea de la București. Mistreții au fost găsiți morți, am fost anunțați aseară, am recoltat probe și în această după-amiază am primit rezultatele. Contraprobele le-am trimis la București pentru confirmare”, a declarat Flavius Nicoară, directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș.

Dacă va confirma și „Bucureștiul”, iar suspiciunea devine certitudine, se va stabili o zonă de 8 kilometri de protecție și o zonă tampon de încă cinci kilometri, în care se va face supravegherea. În zona de opt kilometri se vor aplica restricții de circulație a animalelor fără acordul medicului veterinar.

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

12 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

14 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

15 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

15 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

15 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

15 ore ago