Mulți dintre noi am trăit buni ani din viață într-o dictatură. Prea mulți au suferit, au simțit pe pielea lor mecanismele de tortură fizică și psihică ale dictaturii, i-a durut asta. Explicabil de mulți au trăit bine în acele vremuri, servind acel regim oribil. Dezolant de mulți cred că au trăit confortabil în vremea comunismului, fie că atunci erau mai tineri și asta au pierdut-o, tinerețea, fie că au deprins din obișnuința câinelui de a sta în laț, așteptând să vină cineva să-i arunce zi de zi, an de an niște oase garf, purcel rahitic și sloganul „nicio zi fără pește”. Revoltător de mulți au spus după revoluția din 1989 că era mai bine înainte, în dictatură, în laț, chiar și fără să latri.
Despre prea mulți cei amintiți mai sus există și o poveste caraghioasă. Fie sub haina de politician, fie ca alegător al acelui demnitar, mulți români sunt îngrijorați la gândul că oferirea unor puteri de limitare a libertăților civile guvernului în timpul unor stări de urgență, alertă, instituite just, ca urmare a unor catastrofe sau pandemii, ar putea conduce această țară spre dictatură. Dar acești oameni au lăudat până acum dictatura, au spus că Ceaușescu de mai era la conducere nu știu ce făcea el la cât de bărbat se dădea, că aveam un loc de muncă sigur, că dictatorul a construit cât n-a mai construit nimeni după aia și așa mai departe, nicio vorbă de oamenii din pușcării, de sârma ghimpată de la granițe, nimic de încălcarea de libertăți. Oare de ce nu ce nu le mai place ăstora dictatura?
Depinde și despre care oameni vorbim. Dacă vorbim despre Șerban Nicolae, politician PSD, atunci te poți gândi că acest om, scuzați exagerarea, își dorește ca liberalii să dea greș în guvernare, să aibă mai multe decese din cauza virusului, să se ducă dracului economia, să îi înjure lumea pe Orban, Câțu și Tătaru, finalmente să nu mai fie votați la următoarele alegeri, țara să fie din nou guvernată de PSD, iar politicianul în cauză să o ducă mai bine, ca urmare a apartenenței la acest grup politic organizat. Dacă vorbim de alegătorii lui Șerban Nicolae, atunci lucrurile pot sta diferit, căci acești oameni nu vor trăi mai bine, ci doar îl vor ajuta pe Șerban Nicolae să trăiască mai bine. De ce? Așa, de ciudă, în spirit de apartenență la o tabără, ambiția să li se dea dreptate și, nu în ultimul rând, că așa li se spune de la Antena 3 sau Romania TV.
Evident, n-ar trebui să umblăm cu sacul la pomul lăudat. Nici liberalii nu sunt fără de prihană sau fără de greșeală, dar oamenii ăștia au încercat să limiteze proporțiile dezastrului, medical vorbind, căci din punctul de vedere economic urmează să vedem cum stăm. Ideea de a nu da puteri peste măsură de mari unui guvern a fost invocată și de PSD, dar și de USR. Argumentele sunt cam aceleași, dar gândurile ascunse dincolo de argumente sunt, firește, ca de la cer la pământ. De ce aș crede un pesedist că fuge de dictatură, când ei asta au căutat să promoveze cât au fost la guvernare? Modelul Victor Orbande la Budapesta, dacă nu chiar mai rău, a fost și în capul lui Liviu Dragnea, iar toate măgăriile făcute de PSD au fost făcute pretextându-se alinierea la recomandări sau la legislația Uniunii Europene. Adică ziceau una și gândul le era la alta.
Cât de îndurerat era PSD de recomandările Uniunii am văzut în acei ani cu guvernări mafiote. Cum să-i mai crezi astăzi avertizând despre riscurile dictaturii? Am ajuns atât de tâmpiți să credem că pe pesediști asta îi doare? O dictatură le-ar veni ca o mănușă, mai mult ca sigur și electoratului lor. Teama lor în venirea unei dictaturi este lacrima crocodilului după ce-a mâncat antilopa, iar dacă vreodată le-ar fi frică de așa ceva ar fi pentru simplul motiv că nu se află la comandă într-o dictatură, nu de dictatură ca sistem politic ce le-ar proteja pasiunea pentru corupție. Nu, PSD nu modifică legile stării de alertă de frica dictaturii, ci din calcule electorale și au toate pârghiile la îndemână să facă asta.
„Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”, spunea filosoful. Libertatea unui beneficiar al relaxării exagerate dorite de PSD trece dincolo de linia unde începe libertatea mea. Poți muri tu în 14 zile pentru că cineva vrea să fie mai liber decât este cazul să fim astăzi. Poți suferi fizic, poți pierde bani sau resurse, poți rata un concediu pentru că o relaxare irațională poate aduce în două-trei luni un val doi al pandemiei, toate acestea pentru că Șerban Nicolae dorește mai multe libertăți pentru niște alegători care habar n-au de citatul lui Stuart Mill.
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…