Economic

Continental investeşte la Timişoara 33 de milioane de euro pentru extinderea centrului de cercetare şi dezvoltare

Continental a anunţat o nouă investiţie de 33 de milioane de euro la Timişoara, la campusul din Calea Buziaşului. Aceasta vizează extinderea clădirii de birouri deţinută aici, iar noua clădire construită va avea șase etaje

Compania a început deja lucrările pentru extinderea centrului de cercetare și dezvoltare din Timișoara. Clădirea a fost proiectată pentru o capacitate de până la 1.700 de locuri, precum și o zonă de testare și validare completă a produselor dezvoltate în cadrul companiei.

„Tehnologii eficiente din punct de vedere al mediului și acceptate social sunt ingredientele cheie pentru un ecosistem al mobilității sănătoase. Zero accidente, zero emisii și zero stres, datorită conectivității inteligente: acest lucru ajută la realizarea tehnologiilor noastre inovatoare. La toate acestea lucrează inginerii și specialiștii IT&C din centrul de inginerie din Timișoara. Competențe noi sunt necesare în mod constant în această industrie, cum ar fi Inteligența Artificială, cloud, securitate cibernetică, industria 4.0, orașe inteligente etc., iar compania își asumă un rol de lider tehnologic“, a spus Chistian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.

Investiția plănuită în noua clădire este de peste 33 de milioane de euro. Suprafața totală construită va fi de peste 26.000 de metri pătrați. Vor fi plantați și peste 200 de arbori. Lucrările vor fi finalizate până în luna aprilie, 2021.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

7 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

8 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

9 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

9 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

11 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

11 ore ago