Nu s-a întâmplat nimic

Trei modificări în conducerea unor instituții de mare interes pentru populație au creat emoție în ultimele săptămâni. Aura Dănilescu (PSD), șefa Inspetoratului Școlar Timiș, Voichița Lăzureanu (PSD), directoarea spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, și aproape concediatul Dan Idolu (PSD), directorul Aeroportului Internațional Timișoara.

Au mai fost modificări la DSP Timiș, pe unde au trecut mai mulți directori după scoaterea din scenă a Corneliei Malac (PSD) de la DSP Timiș, dar acolo regretele au fost ceva mai mici, dumneaei fiind oarecum depășită de situație la începutul pandemiei de Covid-19. A trecut ceva vreme de la plecarea din administrația Spitalului Județean de Urgență Timiș a doctorului Marius Craina (Pro Romania), și el regretat destul de zgomotos de un colectiv de oameni ai muncii.

Am amintit de „cei mai schimbați” dintre cei schimbați și ați observat că nu am zis nimic de retrogradarea pe funcția de adjunct a lui Titu Bojin (stare politică volatilă) la Apele Române, unde PNL Arad și-a marcat teritoriul printr-o demonstrație de forță. Toți celor amintiți mai sus le place să creadă că au un portofoliu profesional plin de realizări sau măcar de sentimente pozitive revărsate dinspre public spre dumnealor pentru munca ce-au prestat-o de câțiva ani. Căci altfel nici n-am fi știut că acolo nu mai este Tanda pentru că a venit Manda. N-ar mai fi avut nicio importanță că PSD a pierdut niște directori pentru a-și pune PNL pe ai lor. Așa a fost de când lumea și altă schemă nu s-a inventat, cea politică rămânând de căpătâi chiar și acolo unde se simulează meritocrația prin examene.

În cele mai multe cazuri este vorba de schimbarea unor directori interimari pe care liberalul șef pe Timiș, Nicolae Robu, nu-i vede cu ochii buni ai stabilității și performanței, deși chiar dumnealui are șef de poliție locală și nu numai uitați pe funcție ca interimari. Spuneam că n-ai da două vâsle de apă pe Bega și s-ar uita de foștii directori dacă dumnealor nu ar fi avut o imagine bună. Dan Idolu spune că a avut o creștere la aeroport de 230%, dar și 800% să fi avut tot nu mai conta. Pe de o parte că liberalii au și ei o pâine de împărțit, iar pe de alta, că acea creștere într-un aeroport de genul Timișoarei nu poți spune că o pui neapărat pe umerii merituoși ai unui director, cât mai degrabă expansiunii curselor low-cost spre multe multe destinații de București, germane sau altele europene.

Despre Voichița Lăzureanu curgeau laude de la colegii de Lenau așezați în Germania, din invidioasele județe vecine și până la centrul bucureștean pentru modul cum spitalul Babeș din Timișoara nu a greșit aproape nimic în lupta cu Covid-19. Că a făcut treabă bună, se poate spune că e treaba celorlalți medici specialiști, dar că un director n-a lăsat descoperite magaziile cu echipamente poate fi, evident, și meritul acelui conducător, pe lângă al altor factori decizionali din județ și oraș. Emoția însă rămâne și pune PNL într-o poziție grea în planul imaginii.

Ce rămâne din toată povestea asta e că pofta pentru scaune e ca un drog. Nu mai contează efectele, te poate huidui lumea că eliberezi din funcție un director asociat ideii de performanță, tu tot te duci hipnotizat ca drogatul spre dealer, nu te mai interesează nimic, chiar nimic, totul intră într-o rutină incredibilă, munca de partid continuă, nici nu se gândesc măcar să scoată din textele de propagandă electorală cuvântul „meritocrație”, din contră, îl folosesc cu o seninătate sinistră și acolo unde lucrurile mergeau bine, ca și cum nu s-ar fi întâmplat… nimic. Și, totuși, nu s-a întâmplat nimic.