Social

Peste o sută de persoane evacuate din calea apelor, în Timiș și Caraș-Severin

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) transmite că peste o sută de persoane sunt evacuate din județele Timiș și Caraș-Severin, din calea apelor.

În Caraș-Severin, din cinci localități (Oțelu Roșu, Remetea-Pogănici, Ciuta, Zorlențu Mare, Dezești,) sunt în continuare evacuate sau autoevacuate, din cauza viiturilor, 64 de persoane, iar în Timiș sunt evacuate 40 de persoane din zona Lugoj și Fârdea.

În județul Timiș, în orașul Lugoj, ca urmare a debitelor aflate în creștere pe râul Timiș și a riscului crescut de inundație, la Casa de Cultură din oraș este amplasată o bază operativă unde sunt dislocate forțe și mijloace pregătite de intervenție în caz de necesitate. Totodată se acționează pentru consolidarea digului în zonele în care sunt create mici breșe, dar care nu creează un risc major”, transmit reprezentanții DSU.

Departamentul pentru Situații de Urgență transmite că, în urma ploilor abundente și a efectelor acestora, traficul feroviar este afectat pe magistrala 900 în județul Caraș-Severin, între localitățile Armeniș și Teregova, pe perioada intervenției de repunere a liniei sub tensiune călătorii fiind transportați între cele două localități cu locomotive diesel, respectiv microbuze puse la dispoziție de C.F.R.

 

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Verificarea situației juridice a solicitanților de permis de conducere se face direct la ghișeu. Nu se cere cazier judiciar

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Timiș a oferit o…

15 ore ago

Fetele de la CSM Lugoj au dezamăgit în ultima etapă a sezonului regular

Departe de forma arătată anii trecuți, departe și de o performanță decentă, poate chiar în…

16 ore ago

CFR Timișoara, generația 2015, performanță deosebită în Chișineu Criș

Una din cele mai bune generații de juniori din țară, CFR 2015, și-a demonstrat valoarea…

17 ore ago

Totul e bine când se termină cu bine! SCM Poli bate în ultimul minut Vasluiul

Meci intens în etapa a 16-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin, în Sala Constantin…

17 ore ago

Cu un ceas floral nu faci primăvara, dar afli ora în politica timișoreană

Primarul Dominic Fritz a refuzat puțin nepoliticos oferta președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis. Una dintre…

20 de ore ago