Sport

Regulamentul pentru competiții, antrenamente, piscine și săli de fitness, publicat în Monitorul Oficial

Regulamentul privind condițiile ce trebuie respectate în cazul accesului în baze sportive, pentru competiții, dar și regulile impuse sălilor de fitness și piscinelor a fost publicat, sâmbătă dimineața, în Monitorul Oficial.

Ministerul Tineretului și Sportului și cel al Sănătății au emis un ordin comun ce prevede condițiile în care se pot desfășura antrenamentele sportivilor de performanță, precum și măsurile ce trebuie impuse sălilor de fitness și aerobic.

La capitolul condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească bazele sportive se menționează că accesul trebuie să se facă pe bază de programare, iar folosirea „spațiilor care prezintă risc epidemiologic semnificativ”, cum e cazul dușurilor, a saunei sau a sălii de masaj, nu este permisă.

„Accesul în vestiare se face cu respectarea distanței de siguranță: doi metri între utilizatori și patru metri pătrați pentru fiecare utilizator. Vestiarele trebuie să fie prevăzute cu produse de curățenie și dezinfecție a mâinilor și dezinfectate înainte și după fiecare utilizare.”, se menționează în documentul citat.

Ordinul prevede că este interzisă eliminarea salivei în spațiul de antrenament, „dat fiind că particulele de salivă sunt mediul cel mai propice pentru răspândirea SARS CoV-2”.

„Este recomandat ca participanții să ajungă la momente diferite la locul de desfășurare a competiției, pentru a evita aglomerarea de persoane în anumite puncte. În funcție de infrastructura locației, este recomandat să fie folosite căi diferite către punctul de desfășurare a competiției”, potrivit ordinului comun semnat de Ministerul Tineretului și Ministerul Sportului.

Sunt menționate și regulile după care se vor desfășura conferințele de presă. Acestea se pot desfășura exclusiv online, iar declarațiile de presă vor fi oferite reporterilor doar individual, păstrând distanța de siguranță.

„Înaintea reluării antrenamentelor, sportivii și fiecare persoană absolut necesară pregătirii sportive vor sta obligatoriu o perioadă de 14 zile în izolare la domiciliu împreună cu toate persoanele care locuiesc la acel domiciliu.

În cazul procedurii de organizare a meciurilor, echipele vor ajunge la stadion la ore diferite, astfel: echipa gazdă cu 75 de minute înaintea începerii jocurilor, iar echipa oaspete cu 90 de minute înaintea orei de start a jocului.

Intrarea pe teren a echipelor se face fără copii însoțitori și fără mascote. Nu se vor face poze de grup la centrul terenului. Se va evita ceremonia salutului prin strângere de mână la începutul jocului, arată documentul menționat anterior.

„Se va amenaja la stadion un spațiu de izolare pentru cel puțin o persoană cu simptomatologie COVID-19, care să fie ventialt, să nu comunice cu alte incinte sau spații definite”, se arată în Ordin.

În cazul piscinelor și a bazinelor olimpice, se recomandă digitalizarea practicilor administrative, pentru ca cei care intră în aceste locații să nu fie nevoiți să completeze datele personale pe hârtie.

„În apă, fiecărui înotător trebuie să îi revină exclusivă de cel puțin 12 metri pătrați. Accesul la tobogan, acolo unde este cazul, se va face cu respectarea distanței de cel puțin doi metri între persoane și evitarea supraaglomerării. Șezlongurile vor fi așezate astfel încât să permită între ele o distanță de doi metri în oricare direcție pentru persoanele care nu sunt din aceeași familie. Gustările și băuturile servite vor fi preambalate individual.

În privința sălilor de fitness și aerobic, fiecare utilizator va fi instruit să își spele mâinile înainte și după antrenament. Se interzice folosirea în comun a dușurilor, saunei și altor zone cu risc mare de transmitere a virusului.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

45 de minute ago

Aveți grijă la apometre! Fără a fi izolate pot îngheța

Aquatim readuce în atenția clienților o serie de recomandări importante pentru protejarea instalațiilor de apă…

3 ore ago

Lucrări complexe la Liceul Henri Coandă. Investițiile depășesc 30 de milioane de lei

Lucrările de reabilitare efectuate la campusul Liceului Henri Coandă sunt în curs de derulare. Investiția,…

3 ore ago

Judecătorii CCR puşi de PSD blochează încă o dată reforma pensiilor speciale ale magistraţilor

Curtea Constituţională nu a luat nici astăzi o decizie pe legea privind pensiile magistraților, după…

3 ore ago

Puterea apei în Banatul Montan

În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și…

4 ore ago

Mașină răsturnată într-un canal, în Timiș. Mai multe victime din cauza unui șofer beat

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a condus un autoturism pe DN 59B,…

4 ore ago