Nicolae Robu
Fără succes în stabilirea deciziilor în cadrul asociaţiei TM 2021, Nicolae Robu se ţine de cuvânt şi alocă bani pentru acţiuni culturale doar prin Casa de Cultură. El promite nu mai puţin de trei milioane de lei în acest scop.
Aşa cum a promis, Nicolae Robu opreşte finanţarea proiectelor culturale prin intermediul Asociaţiei TM 2021. Încă înainte de înfiinţarea structurii paralele din cadrul Casei de Cultură, el a anunţat că sunt disponibile trei milioane de lei prin intermediul instituţiei controlate de primărie.
„A apărut anunțul de participare privind proiecte cu finanțări nerambursabile în Monitorul Oficial nr. 0129 din 16 iulie 2020. Prin Casa de Cultură a municipiului Timișoara, așa cum am hotărât, am dat drumul procedurii pentru competiția de proeicte culturale pe fonduri nerambursabile, în baza Legii 350/2005 și vreau sa fac o precizare. De data aceasta, competiția de proiecte se desfășoară pe bani mai mulți. Sunt 3 milioane, dar de data aceasta se cere, pentru eligibilitatea la finanțare, ca proiectele cu care se vine să fie regăsibile în dosarul nostru de candidatură, ca angajamente luate când am candidat la titlul de capitală europeană a culturii”, a anunţat Robu.
Cine va decide cum vor fi alocaţi banii? Reprezentanţii altor instituţii controlate de primărie. Prin deciziile luate, Robu spune că ar fi asigurat „o securizare a proiectului Timişoara Capitală Culturală”
„Jurizarea va fi făcută de către o comisie formată din personalități de prim rang ale culturii timișorene – directorul Operei Române – dacă nu dorește, își numește o persoană, directorul Teatrului Național, directorii Teatrului Maghiar, Teatrului German, Filarmonicii. Comisia va fi constituită printr-o dispoziție a primarului sau prin hotărâre de consiliu local, nu știu cum vom proceda. Totul se va desfășura corect, transparent. Noi am asigurat o securizare a proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană. Acum este la adăpost”, a mai subliniat primarul.
Desigur, el vede hateri şi legat de acest proiect, dacă cineva nu e de acord cu deciziile luate, aceasta e un atac politic din partea celor ce nu ar iubi Timişoara.
„Văd că încep atacurile politice ale unor oameni mizerabili care nu iubesc Timișoara de niciun fel. Trimit scrisori peste tot prin care încearcă să inducă ideea că nu există capacitatea de a ne achita de obligațiile asumate. Există această capacitate! N-am dezamăgit niciodată. Poate că am greșit prin faptul că nu am luat asemenea măsuri mai din vreme. Am fost prea rezervat nu cumva să existe interpretările și reacțiile care, iată, am anticipat eu bine, există, dar mi-am asumat și aceste reacții. Nu mai există credibilitate pentru toți cei care nu au făcut nimic în viața lor și vin să împroaște cu noroi în ceea ce au făcut și fac alții. Nu există credibilitate. Pot să scrie unde doresc, că cei de acolo se informează, nu iau decizia pe baza unei scrisori semnată de X-ulescu aspirant la mai știu eu ce forță politică sau persoană, nu contează. Ăștia-s oamenii care vor să gestioneze treburile Timișoarei. Dacă ar ține minimal la acest oraș nu ar face așa ceva niciodată. Dar judecă timișorenii, în curând vine și momentul în care vom fi cu toții judecați și atunci se va vedea”, a încheiat liderul PNL Timiş..
Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…
În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…
La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…
Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…