politie amenzi
Poliţiştii rutieri din Timiș au aplicat peste 600 de amenzi şoferilor indisciplinaţi, în intervalul 29 iunie – 2 iulie. 377 dintre aceste amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.
Au fost întocmite 11 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 655 de sancţiuni contravenţionale, 377 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 61 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.
„Au fost reţinute în vederea suspendării 52 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 18 certificate de înmatriculare”, transmit reprezentanții Poliției.
Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…
Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…
În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…