Opinii

Învățăturile lui Moș Cristian către primarul său, „Lae din Boxig”

La o primă vedere, campania electorală a candidatului USR-Plus pentru Consiliul Județean Timiș, Cristian Moș, pare haotică, o împărțire de pumni și picioare la întâmplare, omul uitând parcă că adversarii din ring sunt alții, Alin Nica (PNL) și Călin Dobra (PSD), nu Nicolae Robu și gașca liberală de la primărie. Un set de sfaturi dat de Cristian Moș lui Nicolae Robu l-ar ajuta eventual pe Dominic Fritz în lupta cu „Fanaticul Muncii”, dar nu-i musai să se întâmple așa.

În schimb, i-ar putea eroda exoticului userist de origine germană alura de contracandidat solid, de vreme ce trebuie dus la răzbel de mânuță cu candidatul de la județ, șeful de organizație. Pe de altă parte, nevoia lui Cristian Moș de a da sfaturi primarului Robu arată un deznodământ nu foarte fericit USR-ului în alegerile municipale.

Pentru ce să-i spui unui simplu cetățean Nicolae Robu să se distanțeze de interlopi, să plece de la Politehnică pentru a nu încasa fraudulos un salariu de dascăl universitar, pentru ce să nu se mai certe cu presa, dacă la început de octombrie acel personaj oricum va pleca pierzând alegerile, măturat de popor și apoi de structura liberală locală? Căci bănuiesc că acesta este un mesaj normal, optimist din partea unui partid băgat în luptă și cu șanse de reușită. Nu să transmiți că te pregătești să pierzi alegerile, iar dacă tot rămâne opțiunea proastă în funcția de primar, Nicolae Robu, măcar să îi dai nişte sfaturi care să ne mai ușureze nouă viața de cetățeni ai acestei urbe.

Politicianul Cristian Moș, candidat la CJ Timiș din partea USR-PLUS, lider al filialei județene a USR, părea că are, totuși, cuvintele la el. Zilele trecute, când a ținut o conferință de presă alături de cadidatul de Dumbrăvița, Moș a fost abordat de Sorin Drăgoi în genul diversionistului Bădulescu la Capitală, cu propunerea de a face o mare alianță anti-PSD în cea mai bogată comună a țării. Cum să refuzi așa ceva? Prin urmare, Cristian Moș a binecuvântat ideea lui Drăgoi, invitându-l și pe acesta să susțină candidatura lui Horia Bugarin, ceea ce l-a dezumflat firește pe Sorin Drăgoi în calitate de candidat liberal al aceleiași mega-comune. Iar dacă are cuvintele la el, cu siguranță că Moș Cristian nu-l atacă aiurea pe Nicolae Robu.

Nu lovește în Călin Dobra, pentru că nu din acel bazin electoral pesedist își va lua USR voturi. Nu-l atacă nici pe liberalul Alin Nica, că nu prea are cu ce să-l atingă. Ce să-i zică, că n-a fost bun primar la Dudeștii Noi, că n-a făcut aquapark? S-ar îngropa în mărunțișuri și vizibilitatea sa s-ar duce spre zero. Nicolae Robu e ținta tactică, cu atât mai mult cu cât „Neobositul din Boxig” lucrează cu același electorat dorit și de Cristian Moș, alegătorul timișorean, că-i mai ortoman. Geaba useristul candidează la Județ, dacă electoratul său e majoritar urban și periurban. Moș nu va lua multe voturi de la Saravale, iar dacă va lua câteva nu ar face diferența cu ele, în schimb ar putea câștiga președinția CJ Timiș cu un vot masiv pro-USR în Timișoara.

Nu știu dacă sfaturile date de Cristian Moș vor fi ascultate de Nicolae Robu – ba da, știu, sigur nu vor fi ascultate -, dar la cât de ranchiunos este „Fanaticul” s-ar putea ca marea alianță PNL-USR așteptată la nivel național împotriva PSD să fie total nefuncțională la Timișoara. Poate că la Județ absurdul nu va merge atât de departe, dar în Consiliul Local Timișoara n-ar fi nicio mirare să vedem majorități liberale fără USR, iar pentru așa ceva există în spate învățăturile altui mare luptător anti-pesedist. Este vorba de Gheorghe Ciuhandu (PNȚCD), care nu s-a jenat să facă alianțe cu PSD, doar pentru a nu guverna local cu aliații naturali de la PNL.

 

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

21 de minute ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

O oră ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

2 ore ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

2 ore ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago