Sport

Timișul a tras din nou cartea câștigătoare la barajul de promovare în Liga 3. Avântul Periam, promovată fără meciuri

Ceea ce părea o misiune foarte grea s-a transformat într-o calificare fără joc. Datorită deciziilor Federației Române de Fotbal pe timp de pandemie s-a decis ca promovarea în Liga 3 să se facă în urma unor triunghiulare.

Campioana desemnată din Timiș, Avântul Periam avea să se lupte în Caraș-Severin cu reprezentantele Mehedințiului și a Hunedoarei. Mehedințiul nu și-a desemnat însă campioana, AJF-ul din județul sud-vestic luând această decizie după mai multe scandaluri locale. Așadar, Periamul avea să joace o singură partidă cu Jiul Petroșani. Însă peste echipa din Valea Jiului s-a abătut năpasta, un jucător al echipei fiind infectat cu coronavirus, astfel echipa urmând a intra în izolare.

„Am fost anunțați, dar nu în mod oficial că Jiul nu se va mai prezenta la joc din această cauză. Am văzut apoi și pe site-ul FRF că partida nu a fost promovată. Periamul va fi decisă câștigătoarea mini-seriei și va merge în Liga 3”, ne-a spus Romeo Malac, președintele AJF Timiș.

Periamul și-a luat astfel avânt spre Liga 3 fără să își propună acest lucru la începutul campionatului. Totul a mers însă în favoarea sa, de la neprogramarea unui baraj local cu Timișul Şag și până la faptul că Șagul a pierdut în etapa din debut din 2020 care s-a dovedit un joc decisiv pentru stabilirea campioanei județene.

Timișul face 13 „calificări” din 15 posibile în barajele insituite la mijlocul anilor 90!

sursa foto: liga2.ro

 

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

16 minute ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

19 minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

44 de minute ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

O oră ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

2 ore ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

4 ore ago