Opinii

Cum i-a deconspirat Marcel Ciolacu pe cei din CCR că sunt în slujba PSD

Dincolo de faptul că a scăpat de un “Mitralieră” sau Codrin Ştefănescu, iar Nicolicea, Carmen Dan ori Şerban Nicolae au făcut un discret pas lateral, “New PSD” nu pare foarte diferit de “Old PSD”. Pardon, ar mai fi aici şi renunţarea la discursul anti Justiţie, de care a abuzat “Vechiul PSD”.

În rest acelaşi populism deşănţat, demagogie şi ipocrizie. Spun toţi economiştii că România poate intra în incapacitate de plată, chiar şi cu o creştere de 14% a pensiilor, PSD o ţine gaia-maţu înainte cu creşterea de 40%. Asta pe lângă povestea hilară că pensiile ar fi scăzut cu 26%, dar aia e la capitolul minciuni.

Şi dacă tot nu e îndeajuns, cei din PSD urlă în continuare să se tot dea bani în plus la toată lumea, în plină criză economică mondială, nu doar la noi. De parcă România nu ar fi şi ţara lor, astfel că trebuie neapărat băgată în faliment. În pofida acestui exerciţiu demagogic, PSD continuă să scadă în sondaje, dovadă că nici românii nu se mai lasă fraieriţi aşa uşor. Şi asta în condiţiile în care, să fim serioşi, nici PNL nu se întrece în cine ştie ce perfomanţe la guvernare. Ba a copiat de la PSD numirea în funcţii a neamurilor, amantelor, beizadelelor şi tuturor idioţilor cu carnet de partid.

În atare condiţii, PSD are o aprofundată stare de greaţă în a se prezenta în faţa românilor, la alegeri. Pe care le-ar cam tot amâna, pentru ca ultima găselniţă a lui Marcel Ciolacu să fie comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Un fel de ambuscadă pentru procesul electoral şi totodată încă firava democraţie românească. Fiindcă o comasare a alegerilor ar bulversa şi mai mult electoratul.

Oricum, chiar şi la alegerile locale, nu puţini candidaţi vin cu promisiuni care ţin de guvern sau parlament şi nicidecum de un primar sau preşedinte de consiliu judeţean. Fiind un partid în picaj, PSD încearcă acum manevre disperate, printre care producerea de haos. Un fel de all-in la poker. Fie ce-o fi! Evident, o comasare a alegerilor ar ajuta PSD şi fiindcă are încă un număr mare de primari.

Vizavi însă de comasarea alegerilor ar mai fi o mică spre foarte mare problemă. În 2012, Curtea Constituţională a acceptat sesizarea USL (din care făcea parte şi PSD) la adresa unei legi a PDL (aflat atunci aproape în situaţia PSD de azi) privind comasarea alegerilor. Pe scurt, există o decizie a CCR care spune că o comasare a alegerilor este neconstituţională. Printre motive, chiar bulversarea procesului electoral, dar şi restrângerea dreptului unei persoane de a candida şi la parlamentare şi la locale.

Existând această decizie, unii comentatori s-au grăbit să-l acuze pe Marcel Ciolacu de ignoranţă, chiar prostie. Ori Ciolacu nu este nici ignorant şi nici chiar atât de prost şi cunoaşte bine deczia din 2012. Pe de altă parte, el mai ştie un lucru, pe care l-au clamat şi mulţi români. Un lucru mult mai grav decât eventuala ignoranţă a lui Ciolacu, Este vorba de partizantul clar politic al CCR în favoarea PSD.

O să spuneţi că e imposibil, anticonstituţional, anormal şi antidemocratic ca aceeaşi instituţie (CCR) judecând pe aceeaşi Constituţie să dea verdicte total diferite pe aceeaşi speţă la o distanţă de opt ani. O fi, dar nu pentru Valer Dorneanu şi gaşca de pensionari speciali din CCR. Dacă vor muşchii lor, întorc şi decizia CCR din 2012. De altfel, în ultimii ani, CCR şi-a cam asumat şi puterea legislativă şi cea executivă şi cea judecătorească din România. Şi totodată s-a transformat într-o sucursală a PSD. Da, a mai  dat unele decizii şi în favoarea PNL sau a preşedintelui Iohannis, dar numai mărunţişuri, ca să mimeze un fel de imparţialitate. În schimb, toate deciziile cu adevărat importante au fost în favoarea PSD.

Ca atare, dacă PSD şi Ciolacu ar forţa o comasare a alegerilor, “slugile” din CCR ar găsi motive să întoarcă decizia din 2012. Spre binele democraţiei româneşti însă, se pare că mulţi primari PSD nu sunt de acord cu Ciolacu, transmiţându-i să-şi bage comasarea în cap. Pe de altă parte, prin propunerea sa, Ciolacu ne-a confirmat un lucru care nu mai trebuie demonstrat. Şi anume că CCR dansează pe muzica pusă de PSD.

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Deşteptarea. Statuie specială realizată la UPT, pentru a comemora Revoluţia din 89

O statuetă care se poate mișca, fără a fi angrenată de mecanisme – intitulată DEȘTEPTAREA…

5 ore ago

Memoria Revoluției de la Timișoara va fi onorată printr-un spectacol multimedia

Alături de portalul inaugurat luni în Parcul Alpinet, Primăria Timișoara a pus la punct un…

6 ore ago

Asociația Poli și Happy Tails Timișoara organizează sâmbătă un Târg de Crăciun caritabil

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora 16:00, la Bar Leone, Timișoara.…

7 ore ago

Leii din Banat au rămas în Bucureşti şi vor să oprească Rapidul din Cupă

După victoria cu Steaua, din campionat, baschetbaliștii viola au rămas la București, pentru meciul de…

8 ore ago

Întreruperea furnizării apei în Jimbolia

În orașul Jimbolia, s-au desfășurat în ultimii ani lucrări de extindere a rețelelor de apă…

8 ore ago