Politica

Fritz, hotărât să meargă des la Bucureşti pentru proietele Timişoarei: Un spital municipal, infrastructură de transport şi Capitală Culturală

Nume altă dată relativ tabu în mediul public, gen Banat, au fost rostite la Bucureşti de Dominic Fritz, odată cu prezentarea oficială a primarilor care au câştigat pentru USR PLUS. Noul edil-şef al Timişoarei a menţionat trei proiecte de primă necesitate pentru care se va bate şi pentru care se va afla des în capitala ţării pentru a cere sprijin.

Un nou spital municipal, o infrastructură de transport mai bună şi sprijin „pe bune” pentru proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii, sunt cele trei puncte menţionate expres de Fritz, la prima vizită oficială în calitate de (deocamdată) primar ales al oraşului.

Ani de zile, Nicolae Robu nu a ştiut cum arată drumul la Bucureşti pentru rezolvarea problemelor administrative ale oraşului, acum Dominic Fritz spune că va bate des acelaşi drum, până când se rezolvă problemele capitalei Banatului.

În discursul său oficial, el a avut o abordare inedită şi a menţionat că de la Timişoara vor veni soluţiile pentru restul României şi nu invers.

„Sunt foarte onorat şi bucuros să fiu la Bucureşti, pot să spun că de acum că o să mă vedeţi mai des aici. O să mă lupt pentru soluţiile pe care le putem oferi de la Timişoara României. Victoria noastră este o victorie a timişorenilor, un simbol pentru o Timişoară şi o Românie europeană. Cred că acest moment este o încheiere deficinitivă a tranziţiei, eu nu am avut nicio legătură cu comunismul. Oamenii au deschis un nou capitol pentru Banat, Timişoara şi România. Un stil politic care dispreţuieşte omul, care se bazează pe mediocru, nepotism, şi nu pe excelenţă se va prăbuşi. Cum Timişoara nu a mai acceptat aşa cred că nimeni în România nu va mai accepta şi nu o să mai pună botul la asemenea strategii politice, asta e ambiţia noastră în administraţia noastră, să fim un model de bună guvernare, transparenţă, deschidere faţă de cetăţeni, spirit inovativ în mediul privat, în administraţia publică, socoietate civilă, sunt aşteptările pe care le puteţi avea de la noi”, a declarat Fritz

Pe lîngă ce va oferi Timişoara ţării, Fritz vrea ajutor de la guvern pentru trei proiecte importante.

„Am spus că o să mă vedeți mai des la București pentru că avem niște proiecte strategice care cred că sunt importante nu doar pentru noi în Timișoara, ci pentru dezvoltarea României, de fapt. Vreau să numesc doar două, trei, pentru care o să mă lupt aici la București. Un proiect este un nou spital municipal cu care vrem să setăm un standard nou în infrastructura sanitară în România. Pentru asta o să avem nevoie și de fonduri europene și o să revin în curând la Guvernul României să cer ajutor. În al doilea rând, Timișoara, din păcate, a fost ignorată în ceea ce privește infrastructura mare, în jurul Timișoarei trebuie să ne conectăm mai bine, să ne folosim mult mai bine de poziția noastră geografică unică în țară, între București și Budapesta, cu tot respectul pentru toți colegii prezenți, Timișoara are o poziție unică, să se dezvolte ca un pol economic puternic, pentru asta avem nevoie de o racordare la autostradă, de infrastructură feroviară și așa mai departe. Eu mă aștept ca mai ales noul guvern condus de USR PLUS să investească în aceste priorități. Și în al treilea rând, știți că Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană în 2023 și vreau să spun spun foarte clar că acesta nu este un proiect timișorean, ci unul național. Noi vom reprezenta România în fața Europei, o să vină toată Europa să vadă cât de europeană este toată România și din cauza asta eu mă aștept la o susținere puternică din București, din partea capitalei. Să facem din aceasta un proiect naţional”, a mai spus Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

3 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

5 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

6 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

9 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

10 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

13 ore ago