Sănătate

Mulțumirile doctorilor de la Spitalul Victor Babeș Timișoara pentru cei care au donat bani pentru lupta cu coronvirusul: „Noi am încercat să nu îi dezamăgim și să câștigăm cât mai multe bătălii pe frontul antiCovid”

50.000 de sms-uri, în urma cărora au fost donați bani, au făcut ca Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara să poată duce lupta împotriva Covid-19 în primele luni ale pandemiei.

Suma strânsă prin campania de mobilizare publică Stop #Covid 19, începută imediat după declanșarea stării de urgență, a fost de 426.000 lei, Banii au fost strânși în urma unei campanii publice derulată de Fundația Laurențiu Ciucur pentru Asociația Doctor Victor Babeș Timișoara. Fondurile au fost strânse pentru achiziția de echipamente, materiale de igienă și protecție, dar și programe de eficientizare a luptei împotriva noului coronavirus.

Mi-aș dori, însă, să fi putut să mulțumesc personal fiecăruia dintre zecile de mii de oameni care au donat bani, prin apelurile telefonice pe care le-au dat”, transmite Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Vreau să mulțumesc prietenilor noștri de la Fundația Laurențiu Ciucur care au fost întotdeauna alături de noi. Ei au venit cu această idee minunată, de a ne ajuta la începutul pandemiei. A fost o adevărată gura de oxigen pentru spital. Datorită lor am reușit în prima fază să obținem banii pentru materialele sanitare, pentru echipamentele de care era atâta și atâta nevoie. Nu mai vorbesc de banii din care s-au cumpărat în primele săptămâni aparatură, măști sau combinezoane. Mi-aș dori, însă, să fi putut să mulțumesc personal fiecăruia dintre zecile de mii de oameni care au donat bani, prin apelurile telefonice pe care le-au dat. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc și firmelor din întreaga țară care au făcut donații de ventilatoare, paturi și chiar ustensile medicale. Și cu toții au vrut să rămână anonimi, la fel ca și cei care, prin sms-ul trimis la un număr taxabil cu 2 euro, au contribuit la strângerea banilor folosiți exclusiv în lupta cu noul coronavirus”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

27 de secunde ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

26 de minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

15 ore ago