Sport

Antrenorul timișorean Florin Bugar a murit

Antrenorul timișorean Florin Bugar a murit

Antrenorul timișorean Florin Bugar a încetat din viață în noaptea de miercuri, 21 octombrie. Fusese depistat pozitiv cu COVID-19 și internat în stare gravă, apoi diagnosticat cu alte două afecțiuni grave.

Florin Bugar, fost antrenor la CFR Timișoara, avea doar 49 de ani. Fusese ultima dată antrenorul principal al grupării feminine Piroș Security Arad, respectiv selecționerul naționalei feminine de tineret.

După ce a contactat coronavirusul, Bugar a fost diagnosticat de medici cu encefalită și diabet.

„Veste tragică atât pentru echipa noastră cât și pentru întreg fotbalul feminin. Din păcate în noaptea de 22 Octombrie 2020 la ora 01:30 antrenorul Florin Bugar a pierdut cel mai important meci, cel cu viața. În cariera sa a mai antrenat echipa de băieți dar și cea de fete la CFR Timișoara, Echipa Națională feminină a României sub 19 ani . Întreg stafful și jucatoarele sunt alaturi familiei și transmit sincere condoleanțe. Mulțumim Prof pentru toată implicarea , rezultatele și pentru tot ce ne-ați învățat. NU TE VOM UITA NICIODATĂ! Florin Bugar 1970-2020”, au scris cei de la Piroș Security Lioness pe pagina de facebook.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

7 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

8 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

11 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

12 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

12 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

12 ore ago