Sănătate

Anunțul lui Raul Pătrașcu după întâlnirea cu Orban: spital modular complet dotat, la „Județean”, pentru pacienții cu SARS-Cov2

În urma întâlnirii cu premierul României, Ludovic Orban, managerul Spitalului Județean Timișoara, Raul Pătrașcu, anunță că, în curând, cea mai mare unitate sanitară din vestul țării va avea în structură un Spital modular complet dotat, inclusiv cu paturi de terapie intensivă, pentru diagnosticul și tratamentul pacienților infectați cu Covid-19.

Spitalele județene din Timișoara, Cluj sau Iași vor putea aplica pentru a obține finanțare pentru dotarea cu Spitale Modulare Permanente, iar Pătrașcu spune că „Județeanul” e pregătit.

„Se redeschide Programul Operațional Infrastructură Mare iar spitalele județene din Timișoara, Cluj sau Iași vor putea aplica pentru a obține finanțare pentru dotarea cu Spitale Modulare Permanente pentru astfel de situații. Noi ne pregătim deja și suntem încrezători că vom atrage fondurile necesare, mai ales că avem deja succes în domeniu în ultimele luni (mai multe vești zilele următoare). Astfel, îi putem ajuta și mai mult pe colegii din celelalte spitale, pentru ca TOȚI cei care au nevoie de îngrijiri medicale să le primească la timp. Până acum am colaborat exemplar cu spitalele din județ precum Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Victor Babeș, Spitalul Municipal sau Spitalul CF Timișoara, astfel încât niciun pacient nu a fost trimis în afara județului, ba mai mult, am primit cât de mulți pacienți aflați în stare severă și critică din toată țara, inclusiv din București”, a transmis Raul Pătrașcu.

Pătrașcu a vorbit cu premierul și despre deblocarea angajărilor, mai ales că la „Județean” există peste 150 de voluntari care s-au alăturat corpului medical, încă de la începutul pandemiei, care ar putea fi angajați.

„Avem acum 4.300 de angajați și 500 de voluntari, dintre care peste 150 s-au alăturat de la începutul pandemiei și considerăm că fac parte din familia Spitalului Județean. Au lucrat cot la cot – medici, rezidenți, infirmiere, asistente, brancardieri – și considerăm că aceștia merită să devină parte oficială din corpul nostru medical. Mai sunt și alte vești bune de organizare la nivelul Județului și de investiții în cadrul Spitalului pe care le vom anunța zilele viitoare. Dumnezeu să ne ajute în această luptă continuă și să ne dea sănătate să îi putem îngriji pe TOȚI pacienții care au nevoie de noi!”, a mai anunţat Pătrașcu.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

2 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

3 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

7 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

8 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

8 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

8 ore ago