Nicolae Robu
”Precizez că încă sunt primar în funcție, până se ajunge pe procedură la instalarea noului primar și a noilor consilieri locali”, insistă să precizeze actualul primar. Acest Post Scriptum este atașat cu insistență ultimelor postări ale acestuia, de pe Facebook. El pare să se detașeze mai greu de postul pe care l-a ocupat în ultimii opt ani.
Nu știm care a fost motivul pentru care consideră necesar, dar Nicolae Robu a plasat acest anunț la ultimele sale informații prezentate pe Facebook. El insistă că își exercită și în continuare atribuțiile, până când cel care l-a înfrânt la alegeri, Dominic Fritz, va și depune jurământul și va prelua efectiv postul.
”P.S. Precizez că încă sunt Primar în funcție, până se ajunge pe procedură la instalarea noului Primar și a noilor consilieri locali”, ne spune cu insistență actualul edil șef.
De asemenea, el a avut o cerere similară și în ultima ședință de plen, convocată în sistem de (super) urgență, cu doar câteva ore înainte de a avea loc.
”Vreau să vă mulțumesc și să vă rog să participați la, cel puțin o ședință, poate chiar două, pentru că lucrurile trebuie să se întâmple. Apar asemenea lucruri care necesită o mișcare imediată”, a spus Nicolae Robu, la finalul ședinței, ca un fel de ”adio” către consilierii locali care își vor părăsi posturile.
CSC Dumbrăvița se întoarce cu un punct de la Buftea, în urma disputei cu CS…
Etapa a 19-a din Liga a III-a a consemnat un duel foarte important pentru configurația…
Aquatim anunță lansarea ediției a șaptea (2026) a concursului internațional de creație artistică pentru copii…
Timișoara lucrează acum la organizarea unei noi ediții a Târgului de Paște. Tema din acest…
În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150…
În perioada 28-29 mai, capitala Banatului va deveni și capitala medicinei din România. În orașul…