Diverse

Pe jos, pe autostradă sau pe câmp, spre Vestul Europei. Afgani reținuți la granița de Vest

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat șapte cetăţeni din Afganistan care au încercat să treacă ilegal în Ungaria, pe jos sau ascunşi în mijloace de transport, pentru a ajunge în state din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au depistat trei cetăţeni străini, care se deplasau pe jos, pe autostrada A1, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Este vorba despre doi bărbaţi şi un minor din Afganistan, care zilele trecute căutau drumul spre Vestul Europei. Adulţii au vârstele de 18 şi 25 de ani, iar minorul are 16 ani. Poliţiştii de frontieră au reţinut alte cinci persoane care se deplasau pe jos, pe terenurile agricole, îndreptându-se spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cetățenii străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, unde s-a stabilit că sunt cinci minori din Afganistan, cu vârstele cuprinse între 11 şi 17 ani.

Cetăţenii afgani au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge ilegal în ţări din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat față de toţi cetăţenii străini depistaţi, urmând ca la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

10 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

10 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

14 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

15 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

16 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

17 ore ago