Sănătate

Amenzi de peste 80 de mii de lei, în Timiș, într-o singură zi, pentru cei care nu poartă mască

Peste 250 de polițiști, jandarmi și alți reprezentanți ai forțelor de ordine au acționat, sâmbătă, în Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii Covid-19. Au dat amenzi de 80.150 de lei celor care nu au purtat masca de protecție.

Polițiștii timișeni, alături de reprezentanți ai altor instituții de control, au verificat zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii Covid-19.

La activităţi au participat peste 250 de forţe de ordine, fiind verificate 340 de societăți comerciale, precum şi 79 de mijloace de transport persoane, dintre care 54 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate aproximativ 2600 de persoane.

Au fost aplicate 503 amenzi, în valoare totală de 87.050 de lei, 499 dintre acestea, în valoare de 80.150 de lei, fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru cei care nu purtau masca sanitară, conform reprezentanților Instituției Prefectului Timiș, sub coordonarea cărora au loc aceste controale.

 

Share
Published by
Oana Telescu
Tags: amenzi

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

O oră ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

3 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

4 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

7 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

8 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

11 ore ago