Sport

Amintiri cu Maradona. Rotariu l-a ținut perfect în 1990 la Coppa del Mondo

Vestea că Maradona s-a stins din viață a produs o undă de șoc în toată lumea. A fost un fotbalist unic, care lasă sportului o moștenire bogată. Este cu siguranță cel mai mare talent din istoria fotbalului rege și unul din cei mai buni jucători care au pus piciorul, chiar și mâna, pe minge. Generația de Aur s-a duelat cu Argentina lui Diego de două ori. La primul meci, în 1990, bănățeanul Iosif Rotariu l-a ținut perfect, făcând meciul vieții.

„Eram pe un teren de fotbal la antrenament când m-a sunat un prieten să mă anunțe. Greu, parcă s-a rupt ceva din mine. Când mă oprea lumea pe stradă, îmi spunea «Roti, care l-a marcat pe Maradona». L-am admirat tot timpul, am văzut toate meciurile, golurile lui, filmele pe care le-a făcut. Parcă făcea parte din familia mea. Îmi e greu, greu de tot”, a declarat Rotariu, la GSP Live.
Iosif a vorbit și despre marele meci de la Napoli, chiar în orașul unde Diego era deja o legendă.

„Aveam nevoie de cel puțin un punct pentru a merge mai departe la CM din Italia. Presiunea era foarte mare, întâlneam cel mai mare fotbalist din istorie. A fost foarte greu, au fost unele momente în care am depășit limita regulamentului prin intrările mele pentru că nu aveam altă posibilitate. Am încercat să fac tot posibilul ca să îl opresc. Mi-a fost greu, am avut o noapte albă înainte de meci, cu multe gânduri… Am dormit foarte puțin, aveam tot felul de gânduri. Dacă înscria Maradona, toată lumea zicea că din cauza mea nu ne-am calificat. Mă gândeam cum să îl opresc, ce să fac. A fost foarte greu, dar am fost foarte fericit că am fost contemporan cu el.  Eu cred că a fost cel mai mare jucător din istoria fotbalului mondial. Și nu doar mare fotbalist, a fost un om de spectacol, pentru suporteri, pentru oamenii de rând. Controla mingea la încălzire cu o lejeritate… Probabil că dacă ar fi fost muzică, ar fi dansat cu mingea cu picior. El a fost ceva special, unic”, a mai spus Roti pentru aceeași sursă.
Dar cum a ajuns Roti să-l țină pe Diego?

„La antrenamentul de seară, cel dinaintea meciului, discutam cu nea Imi şi cu Silviu Lung, care la vremea respectivă era căpitanul echipei, dar şi colegul meu de cameră. Antrenorul m-a întrebat dacă mă simt capabil să-l anihilez pe Maradona. N-am apucat să răspund. S-a băgat Silvică şi i-a zis: „Fratele meu? Cum să nu! E omul potrivit!”. Şi asta a fost, nu mai puteam să dau înapoi”, a spus Roti pentru Adevărul.

Rămân doar amintirile

România a făcut atunci egal cu Argentina 1-1 și a terminat înaintea „pumelor” în Grupă. Tricolorii au pierdut apoi nedrept, la loteria loviturilor de departajare, iar Argentina, campioana mondiala en-titre a ajuns în finală.

în 1994, România lui Hagi și Argentina lui Maradona se întâlneau în optimi. Diego jucase în grupe, marcase contra Greciei, dar fusese apoi suspendat după un scandal cu drogurile în prim plan. România a dat examenul vieții și a învins cu 3-2, apoi a pierdut în sferturi, tot la blestematele de lovituri de departajare.

312 goluri a marcat Diego Maradona în 588 de meciuri jucate de-a lungul carierei la echipele de club. Argentineanul a câștigat și zece trofee, cele mai importante fiind Cupa Mondială (1986), titlurile în Serie A (1987, 1990) și Cupa UEFA (1989).

Despre Maradona s-au scris cărți, s-au făcut filme și tot este prea puțin, pentru a reflecta cu adevărat ce a făcut el pentru fotbal.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

21 de minute ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

O oră ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

2 ore ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

2 ore ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago