apa rece la robinet
Două localități din județul Timiș vor avea afectată alimentarea cu apă rece, ca urmare a lucrărilor efectuate de către societatea Aquatim.
Joi, 12 noiembrie 2020, între orele 9 – 15 sunt prevăzute lucrări de spălare a rezervorului de înmagazinare a apei din localitatea Remetea Mare.
Pe perioada spălării este posibil ca presiunea apei în localitate să fie scăzută.
Tot joi 12 noiembrie 2020, între orele 9-14 se întrerupe furnizarea apei în localitatățile Moșnița Nouă și Moșnița Veche pentru lucrări de extindere a rețelei. Lucrarea este realizată de Primăria Moșnița Nouă.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt rugați să își asigure o rezervă de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…