Sănătate

Ambulatoriu nou pentru bolnavii de cancer, la Timișoara, la OncoHelp. Cazare gratuită pentru pacienți/FOTO

Un ambulator nou a fost ridicat la Timișoara, în arealul Clinicii OncoHelp de pe strada Porumbescu, din Timișoara. Este vorba despre un ambulator destinat pacienților care fac radioterapie, o investiție de peste 2,2 milioane euro pe o suprafață de 2130 metri pătrați.

În noul ambulator vor fi oferite și posibilități de cazare – în camere cu două sau trei paturi și baie proprie, oferind astfel condiții hoteliere de excepție, în mod gratuit, pentru 48 de pacienți. Aceștia vor beneficia și de 3 mese pe zi, tot în regim gratuit.

În noul ambulator sunt integrate cabinetele medicale în regim de policlinică – specialitatea Radioterapie: la parter, pe o suprafață de 468 mp va funcționa zona de recepție, sala de așteptare, și șapte cabinete medicale de specialitate – Radioterapie. Pe lângă acestea, la subsol – pe o suprafață de 567 metri pătrați – va funcționa camera de conturaj și planning al tratamentului prin Radioterapie, și o sală de curs. Etajele 1 și 2  (562 mp+ 533 mp) vor deservi ca zonă de cazare pentru 48 de pacienți, în camere cu două sau 3 paturi, cu baie proprie.

Cancerul evoluează continuu și nu se oprește în perioada carantinei. Studii serioase din literatura de specialitate arată o creștere semnificativă a mortalității prin cancer în anul 2020. Cancerul rămâne și azi ”împăratul tuturor bolilor”, cu peste 80.000 cazuri noi în România anul acesta și 50.000 decese, de 5 ori mai mult decât decesele cauzate de Covid-19.

Considerăm că menținerea unor servicii de calitate, efectuate la timp, pentru bolnavii de cancer rămâne o prioritate esențială. Am dezvoltat noul ambulatoriu de radioterapie într-o perioadă vitregă, supuși multor constrângeri financiare și logistice, cu convingerea că trebuie să continuăm această luptă.

Centrul de Oncologie OncoHelp este un spital permanent implicat în activitatea de educare a tinerilor specialiști. Aici se formează viitorii medici de la Universitatea de Medicină și Farmacie dar și viitorii fizicieni medicali de la Universitatea de Vest. De aceea am considerat important să avem alături de noi la această inaugurare pe cei doi rectori ai acestor prestigioase instituții academice, Prof. Dr. Octavian Crețu și Prof. Dr. Marilen Pirtea, cărora le suntem foarte recunoscători pentru colaborarea strânsă din ultimii ani. Am fi vrut să invităm mulți alți apropiați, sponsori, colegi, colaboratori, la acest eveniment aniversar dar din motive evidente nu am putut să o facem.

Mulțumim sponsorilor care au înțeles importanța demersului nostru și au contribuit de-a lungul anilor la dezvoltarea acestui spital” a spus conf. univ. dr. Șerban Negru – președinte al Asociației OncoHelp

Prin finalizarea și darea în folosință a acestui imobil am reușit să atingem două obiective importante cuprinse în planurile de dezvoltare ale Centrului de Oncologie Oncohelp. Unul dintre ele e reprezentat de mutarea ambulatoriului de radioterapie în “casă nouă”, într-un spațiu elegant și generos în care pacienții vor beneficia de îngrijire medicală în cele mai bune condiții. Un al doilea obiectiv, și poate cel mai important, este reprezentat de posibilitatea de a oferi sprijin paciențiilor din afara Timișorii – prin cazarea gratuită a acestora pe întreaga durată a ședințelor de radioterapie de care beneficiază în cadrul spitalului nostru” a spus dr. Valeriu Borugă – manager general al Asociației OncoHelp.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

România-arhipelag: o economie cu două viteze și o arhitectură administrativă care nu mai funcționează

De ce patru județe susțin statul, iar restul rămân dependente de transferuri fiscale România din…

2 ore ago

Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!

Eveniment deschis pentru toată lumea, dar mai ales pentru „sceptici”. În perioada 11-17 martie 2026,…

2 ore ago

Campanie de primăvară de colectare gratuită a deșeurilor vegetale, la Şag

Primăria comunei Șag, anunță că începând cu data de 23 martie şi până în 3…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 4 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 04.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

16 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

18 ore ago