Social

Camere portabile, pe corp, pentru polițiștii de frontieră din România

Poliţia de Frontieră Română a achiziţionat 3.295 de aparate tip „body camera” (cameră portabilă, pe corp), model Motorola VB40, utilizate în cadrul activităților de supraveghere şi control a frontierei de stat.

Echipamentele sunt destinate pentru activitatea operativă, sancționării oricărei încălcări a regimului juridic a frontierei de stat, dar şi pentru a descuraja faptele de ultraj la adresa poliţiştilor de frontieră, respectiv de protecţie a persoanelor care fac obiectul verificărilor şi cercetărilor.

Proiectul „Înregistrator audio-video portabil de tip Body Worn Camera”este finanţat din fonduri de la bugetul de stat, are o valoare totală de 4.447.195,60 lei, fără TVA.

Obiectivul principal pentru achiziționarea unor astfel de echipamente a fost reprezentat de îmbunătățirea calității serviciului prestat de Poliția de Frontieră Română în folosul comunităţii, asigurarea transparenţei în interacţiunea dintre poliţistul de frontieră şi participantul la traficul transfrontalier, echipamentele putând fi utilizate în regim 24/7. În urma analizei efectuată de către structurile operative și logistice de la nivelul Poliției de Frontieră a rezultat necesitatea completării dotării actuale a structurilor operative teritoriale cu echipamente portabile care vor sprijini activitatea polițiștilor de frontieră prin înregistrarea audio-video a modului de derulare al misiunilor specifice ale acestora în desfășurarea activității de supraveghere și control a trecerii frontierei de stat”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Camerele portabile vor fi distribuite către toate structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, urmând a fi folosite atât de către poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea la controlul de frontieră în punctele de trecere aeroportuare, rutiere, feroviare şi portuare, cât şi de către cei care sunt planificaţi la supravegherea frontierei de stat.

Camerele Motorola VB400 se poartă pe corp, sunt ușoare, robuste și au până la 12 ore de autonomie. Cu un obiectiv grandangular HD 1080p complet, camerele surprind cu exactitate punctul de vedere al purtătorului, pentru a oferi transparență.

 

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

3 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

4 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

4 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

5 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

5 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

6 ore ago