Administratie

De la Administrația Prezidențială la CJ Timiș. Alexandru Avram numit consilier superior în cadrul instituţiei

După ce, în ultimii trei ani și jumătate, și-a desfășurat activitatea în cadrul Administrației Prezidențiale, Alexandru Avram, cadru universitar, a venit în echipa Consiliului Județean Timiș.

Alexandru Avram a fost angajat la Consiliul Județean Timiș pe postul de consilier superior la Compartimentul Strategii, Relații Instituții Publice și Mediul de Afaceri și va coordona relațiile cu mediul de afaceri.

„Astăzi îi doresc bun venit lui Alexandru Avram, cadrul universitar al Universității de Vest din Timișoara și conducător de doctorat a cărui teză de abilitare a tratat tema „Impactul politicilor publice asupra dezvoltării sustenabile”. Alexandru a fost coordonatorul eforturilor de a transpune viziunea mea de dezvoltare pentru județul nostru în programul de Guvernare Locală „Timișul la nivel European”. Alexandru se bucură de o vastă experiență în administrația publică, coordonând activitatea Institutului Național de Administrație, Centrul Regional Timișoara, începând cu anul 2013, iar în ultimii trei ani și jumătate și-a desfășurat activitatea în cadrul Administrației Prezidențiale a României, oferind o activitate susținută de consiliere pe probleme economice și diplomație economică. Astfel, îmi doresc să valorific experiența sa academică și administrativă în relaționarea cu mediul de afaceri și în acțiunile de diplomație economică, și, totodată, în elaborarea politicilor publice de dezvoltare socio-economică a județului nostru. Succes Alexandru și bine ai venit la Consiliul Judeţean Timiş!”, a transmis Alin Nica, președintele CJ Timiș.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

3 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

3 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

4 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

4 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

5 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

6 ore ago