Doliu în Italia! A murit eroul Cupei Mondiale din 1982, Paolo Rossi

Paolo Rossi, fostul mare fotbalist italian, campion mondial în 1982, a decedat la vârsta de 64 de ani.

Anunțul a fost făcut în noaptea de miercuri spre joi de postul de televiziune RAI Sport, unde Rossi ocupase postul de analist: „O veste foarte tristă: Paolo Rossi ne-a părăsit. Pablito, cel care nu va putea fi uitat, ne-a făcut să ne îndrăgostim în vara anului 1982. Un coleg prețios și competent. Odihnește-te în pace, Pablo”, a transmis prezentatorul Enrico Varriale, potrivit The Guardian.

Paolo Rossi a fost eroul Italiei la Campionatul Mondial din 1982. Atacantul născut la Prato a marcat șase goluri la turneul final din Spania: trei contra Braziliei (3-2), în grupe), două împotriva Poloniei (2-0), în semifinale, și unul contra Germaniei (3-1), în finală.

În 1982, pe lângă Campionatul Mondial, Rossi, care evolua la Juventus în acea perioadă, a câștigat Balonul de Aur și titlul de golgheter al turneului final.

Rossi și-a petrecut întreaga carieră de fotbalist în Italia, la formații precum Juventus, Como, Vicenza, Perugia, AC Milan sau Verona. Alături de „Bătrâna Doamnă” a obținut trofee precum Cupa Campionilor Europeni (1984/1985), Supercupa Europei (1984/1985), două titluri în Italia (1981/1982, 1983/1984) sau Cupa Italiei (1982/1983).

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

O oră ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

2 ore ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

2 ore ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

18 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

20 de ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

21 de ore ago