Eliberarea de ostatici

Marea, monumentala realizare a episodului electoral desfășurat în acest weekend este că a avut loc. Parcă niciodată în istoria postdecembristă nu am așteptat niște alegeri cum le-am așteptat pe acestea de acuma. Nu pentru că n-am mai trecut cu România prin momente grele, dar există senzația că niște greșeli făcute în strategia pământului pârjolit urma să le plătim foarte scump exact când ar trebui să ne focalizăm pe modernizarea țării, nu pe automutilarea economiei prin măriri nesustenabile a pensiilor ori a salariilor din diferite sectoare falimentare.

Aceste alegeri ar fi trebuit să aibă loc în vara lui 2017, după ce în iarna aceluiași an partidul câștigător și-a arătat adevărata intenție de guvernare, departe și fără prea mare legătură cu programul pentru care ar fi câștigat scrutinul de la finele lui 2016.

În acea imposibilă primăvară a anului 2017 nu s-a produs o presiune a societății în sensul unei lovituri de stat, cum le plăcea făcătorilor de imagine ai PSD să prezinte situația. Nu, oamenii lui Liviu Dragnea au câștigat atunci alegerile cu niște promisiuni neonorate sau onorate parțial în disprețul oricăror logici economice, băgând țara în dezechilibre financiare ce ne puteau duce țara în situația Greciei cu câțiva ani înainte. Sute de mii de români au ieșit în stradă atunci pentru a bloca o guvernare a mafiei pentru ca schemele lor de îmbogățire să nu-i mai expună unor condamnări cu executare în curți de justiție desprinse din capcana politicului.

Românii conștienți de adevăratul program de guvernare al PSD au avut de așteptat aproape patru ani de impostură. Nici măcar guvernarea PNL din ultimul an nu a fost o decuplare completă de toxicul PSD, acesta operând cinic prin majoritatea din parlament. Alegerile anticipate au devenit imposibile prin lipsa de voință politică din legistativ și prin apariția pandemiei de Covid-19, iar, cum spuneam, marea realizare e că alegerile au avut loc, că una din cele mai periculoase perioade politice prin care a trecut România nu s-a prelungit, catastrofal, până spre vara anului viitor.

Rezultatul nu este un succes al cuiva prin cifrele sale. Nu vorbim de o victorie a PNL, USR putea chiar mai mult, însă plafonarea PSD la un procent care lasă partidul în afara majorității parlamentare este principalul și importantul pas făcut de societatea românească în acești ani de așteptare. România putea repeta scrutinul din 2016, pericolul nu trecuse și probabil că aceasta era și strategia PSD de a se retrage din prima linie a guvernării în 2019. Din fericire nu s-a întâmplat așa, pentru că acești patru ani traumatizanți nu au trecut degeaba peste corpul activ al alegătorilor români, iar absenteismul a afectat proporțional fiecare tabără politică.

Un nou decembrie dă culoare, după mai bine de trei decenii, demersului natural al modernizării României. Am din nou senzația că o decizie de voință a societății românești mă salvează, ne salvează pe toți, unul câte unul, fie că ne dăm seama sau nu, din captivitatea, din acțiunea mafiotă a unui mare patid de luare de ostatici pe căi democratice. Unii poate nu au fost deranjați de ce li s-a întâmplat. Alții se întreabă dacă ceilalți sunt mai buni, dacă nu cumva toți sunt la fel. Ăstora degeaba încerci să le răspunzi. Până nu vor înțelege singuri ce li s-a întâmplat în perioada 2017-2020, degeaba încerci să-i convingi că binele îți poate veni din altă parte, prin altfel de metode.

Aceasta este victoria în alegeri, că românii încep să facă diferența între un adevăr dureros și o minciună frumoasă. Prin ce vom trece următorii patru ani, nu știm, dar ne-am eliberat.