Opinii

Nicolae Robu ar putea să revină în fruntea PNL Timiș, dar acum n-are chef

Situația în PNL Timiș a devenit mai puturoasă ca un butoi de varză, deși butoiul n-are nimic împotrivă. Puturoasă de ce? Că organizația condusă de Nicolae Robu, Alin Popoviciu și Ionuț Nasleu în localele din septembrie a obținut dublu față de USR la județ, dar acum a luat câteva procente sub „marxiști”, ceea ce ar atrage ăstora de acum, în mod normal, o demisie de onoare, așa cum a făcut și dumnealui după ce a pierdut Primăria Timișoara.

Dacă Nicolae Robu era omul ăla neobosit cum îl știam, fanatic al facebookului și cu vână de adevărat lider, știți ce făcea după runda asta de alegeri parlamentare? Deschidea un sondaj pe pagina sa de rețea socială prin care urma să afle chestiuni spinoase pentru societatea penelistă:

„Nu-i așa, dragii mei prieteni liberali, autentici liberali, că organizația județeană a PNL Timiș – pentru care mi-am sacrificat ani din viață, deși, firește, puteam să nu îi sacrific, focalizându-mi energia în continuare pe cariera mea deosebită, derulată decenii la rând în cadrul Universității Politehnica Timișoara, punându-mi amprenta didactică pe generații de absolvenți remarcabili, care au performat, fără îndoială, pe piața muncii timișene și timișorene, pe plan național și internațional chiar – ar fi obținut un scor mult mai bun în alegerile de duminică, un scor dătător de legitimitate, dacă în fruntea filialei m-aș fi aflat tot eu? Dacă credeți asta dați like, ha, ha, ha, ha! Dacă nu credeți că eu, Nicolae Robu, aș fi condus mai bine organizația Timiș a PNL, dați dislike, afirmând fără echivoc că ”Alin Nica este varză. Să se ducă să se facă „chef” la bucătăria ălora de la Antena 1, să cânte în clipuri la Europa Nova cu Stelu Iordache, dar să ne lase pe noi liberalii adevărați în pace.” Dar dacă nici nu vă place, nici nu vă displace, atunci votați separat, dragi prieteni timișoreni, cine ar trebui să fie în continuare președintele filialei Timiș a PNL? Eu, Nicole Robu, sau el, Alin Nica?”.

Dar Nicolae Robu și-a pierdut abilitățile de luptător politic și gestul său a fost un banal bobârnac razant cu freza sumară a actualului președinte, cu acea idee despre demisia de onoare, și a fugit rapid la biroul de la universitate pentru un proiect ce nu suportă amânare. Subiectul gâlceavă a mai fost continuat câteva secunde de personaje din rândul doi al organizației, pentru ca apoi să se stingă până la viitoarele alegeri.

Nu cunosc problematica liberală din interiorul filialei Timiș, așa cum o cunoaște Nicolae Robu, dar nu trebuie să fii expert în asta să observi că puseul de orgoliu al fostei căpetenii liberale nu avea cum să miște ceva în PNL Timiș. Nu că în vorbele sale n-ar fi și jumătăți de dreptate. Da, liberalii au trecut peste aceste alegeri parcă bătuți cu bâta și osteniți de atâta așteptare a scrutinului. Ca și calul ăla leșinat care câștigă finalmente cursa, dar nu se știe dacă își mai revine la viață. Campania electorală a liberalilor timișeni s-a dus din groapă-n bolovan cu problemele lor de negociere cu USR după locale, s-a consumat în gestionarea la limită și incoerentă a cifrelor pandemiei, ca să mai conteze rezultatul obținut de Alin Nica.

Uitați-vă pe lista cu rezultatele în unitățile administrative timișene. Ce vedeți? Că liberalii au câștigat cam peste tot unde au avut primari, dar la o prezență la vot pe la 20%. Uitați-vă la localitățile pesediste și veți constata că, în ciuda aceluiași leșin și demotivări așezate și în PSD dealtfel, primarii lor au adus la vot spre 40% dintre alegători. Cum au făcut ei asta? Poate că nu vreți ca și alternativa la PSD să facă la fel. Poate nu vreți ca alternativa la PSD să aibă același tip de electorat încolonabil și atunci îl vom întreba pe Nicolae Robu ce scor a obținut cu filiala în europarlamentare anul trecut și dacă o organizație județeană de mare partid poate fi condusă astăzi de altcineva decât persoana care ocupă poziția administrativă de președinte al consiliului județean. Like sau dislike?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

PSD-ul, din tare rău în… tot mai bine

Cam fiecare lider PSD prostea poporul român în felul lui. Iliescu încuraja concluzia că nu…

O oră ago

Anunț începere proiect: Formează-ți viitorul prin stagii de practică! – FormPract

UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA este beneficiar al unui proiect de sprijinire a studenţilor din anii terminali…

2 ore ago

Foştii lideri ai PNL Timiş, Alin Nica şi Dănuţ Groza, reacţii dure în noaptea catastrofei liberale

Fostul preşedinte al PNL Timiş, Alin Nica, şi fostul secretar general al organizaţiei, Dănuţ Groza,…

4 ore ago

Dezastru total pentru PNL în Timiş! Clasat pe locul VI, Nicolae Ciucă a câştigat în doar trei comune

Cu toate că PNL are 37 de primari în judeţul Timiş, Nicolae Ciucă s-a situat…

5 ore ago

Rezultate în Timiş. Elena Lasconi pe prima poziţie, Nicolae Ciucă abia pe locul 6/Update. Rezultate finale

Elena Lasconi câştigă relativ detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale la nivelul judeţului Timiş. Pe…

8 ore ago

Liderul PSD Timiș e încrezător în succesul lui Ciolacu în turul doi

Afred Simonis e optimist și spune că obiectivul PSD, de a trece Marcel Ciolacu în…

8 ore ago