Primăria Timişoara

Lațcău vrea să știe cum se realizează alocarea dozelor de vaccinuri pe fiecare zonă din țară

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, este de părere că orașul de pe Bega ar fi primit prea puține vaccinuri. El spune că ar fi interesant de văzut algoritmul după care se alocă dozele pentru fiecare regiune din țară.

Lațcău spune că de mâine poate fi deschis încă un centru de vaccinare, iar altele două se pot deschide până la finalul săptămânii. Problema nu este lipsa acestor centre, ci a vaccinelor care să poată fi administrate aici, spune el, iar Primăria Timișoara nu are nicio putere asupra modului de alocare.

Numărul de doze și planul de vaccinare ține de Direcția de Sănătate Publică. Din păcate, administrația locală nu are nicio pârghie directă decât prin DSP și prin Prefectură ca să ajungă la guvern și să poată să influențeze. Am văzut și noi numărul de vaccinuri care a fost alocat Timișului și îmi pare rău că au fost mai puține vaccinuri decât cele care au fost alocate Clujului. Cred că mai există loc de îmbunătățiri. Tot ce facem noi ca administrație este să punem la dispoziție centrele de vaccinare. Avem unul care este funcțional astăzi, avem încă două care pot fi funcționale de mâine și până la sfârșitul săptămânii acesteia mai putem să punem încă două centre la dispoziție. Nu centrele de vaccinare sunt problema, ci numărul de vaccinuri”, a spus Lațcău, marți seara, după învestirea celui de al doilea viceprimar al Timișoarei.

El spune că ar fi interesant de văzut modul în care este decisă alocarea de doze de vaccinare pe diferite zone din țară.

Mi-aș dori și eu să văd exact algoritmul prin care s-au luat aceste decizii, dar din păcate nu îl știu în acest moment și acest lucru aștept să îl primesc de la DSP.”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

7 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

8 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

12 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

12 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

12 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

13 ore ago