SCM Politehnica Timișoara se reunește miercuri, 6 ianuarie, însă fără jucătorii chemați la loturile naționale. Cei șase absenți motivat sunt Cristian Fenici, Marius Sadoveac și Călin Dedu la reprezentativa de seniori, respectiv Claudiu Pal, Liviu Caba și Aron Dedu la ”tineret”.
Jucătorii s-au mai aflat într-un scurt stagiu de pregătire, în perioada 26-30 decembrie, iar acum au revenit în București pentru un al doilea cantonament programat până în 15 ianuarie. Ambele echipe naționale pregătesc jocuri din preliminariile europene.
Alb-violeții, care se vor reuni la Timișoara, vor avea încă din prima zi două antrenamente – unul de dimineață la sala de forță, iar cel de după amiază în sala ”Constantin Jude”.
SCM Poli a încheiat anul cu două neprezentări din cauza pandimiei şi va începe returul la începutul lunii februarie.
Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…
La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…
Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…
Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…
Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…
Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…