Social

A plecat să le cânte îngerilor cunoscutul taragotist Luca Novac

Celebrul taragotist Luca Novac s-a stins din viață în această dimineață la vârsta de 79 de ani.

Decesul său a fost anunțat de către realizatoarea emisiunii de folclor de la Radio Timișoara, Daniela Băcilă.

Născut la poalele Muntelui Mic în localitatea cărăşeană Var, în 15 septembrie 1941, Luca Novac a crescut într-un mediu propice pentru dezvoltarea sa artistică. Tatăl său a făcut parte din nucleul vestiţilor muzicanţi de la Dalci. De mic, Luca Novac a început să cânte la fluier, apoi la clarinet şi saxofon. Datorită calităţilor sale native a urcat repede pe scara valorică a artiştilor. Mai întâi şi-a uimit colegii de breaslă din zona Văii Bistrei, apoi din întreg Banatul iar la 16 ani, în 1957, a fost laureat al Concursului Naţional de Muzică Instrumentală de la Hunedoara. În anul 1959 a cucerit acelaşi loc I, la Bucureşti, interpretând doine şi jocuri bănăţene la saxofon.  În perioada anilor 1960 era deja aliniat virtuozilor instrumentişti de talie naţională precum Viorel Bălan, Petrică Vasile – Cap de cal, trompetistul Sandu Florea. În timpul satisfacerii stagiului militar la Slatina Olt, a participat la alte manifestări competitive care i-au dat ocazia să se facă remarcat.

La sugestia lui Nicolae Perescu, dirijorul orchestrei „Lazăr Cernescu” din Caransebeş, tânărul Luca Novac a început să cânte la torogoată de care a ajuns să nu se mai despartă vreodată şi care a i-a adus faima în lume.

Următoarele concursuri i-au adus premii din această ipostază, apoi imprimări la Radio Timişoara si angajarea la formaţia profesionistă din Caransebeş care între timp îşi schimbase numele în „Doina Banatului”.

Din anul 1970, odată cu restructurarea formaţiilor profesioniste, Luca Novac a devenit angajatul Ansamblului „Banatul” din Timişoara, sub bagheta dirijorului Gelu Stan. De aici a plecat să promoveze muzica românească peste hotare, în China, Coreea, Mongolia și chiar în Uniunea Sovietică. A trecut și prin formația Radu Simion și s-a făcut remarcat cu melodii precum „Doina oilor”, „Doiul lui Luca Novac”, „Doiul gugulanilor”, „Hora de la Oravița”.

 

Luca Novac – De doi ca la Bârlova – YouTube

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

21 de minute ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

O oră ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

2 ore ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

2 ore ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago