Politica

Mai este Nicolae Robu membru PNL? Ce spune Alin Nica

Imediat după pierderea alegerilor pentru Primăria Timişoara, Nicolae Robu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. De atunci nu a mai fost văzut la sediul partidului, iscând suspiciuni că nu ar mai fi nici măcar membru de partid.

Nicolae Robu a fost preşedinte al PNL Timiş între 2010 şi 2020 şi primar al Timişoarei timp de două mandate, între 2012 şi 2020. Înainte de asta, timp de patru ani, începând din 2008 a fost senator PNL de Timiş şi preşedintre al organizaţiei municipale Timişoara a partidului. După pierderea alegerilor pentru scaunul de primar a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL Timiş, acuzând tot felul trădări din interiorul partidului.

Tot de atunci s-a retras pe pagina sa de Facebook, precum partizanii în munţi, de unde atacă pe toată lumea: Guvernul liberal, colegi de partid, dar mai ales pe noul primar Dominic Fritz şi USR PLUS. De menţionat că PNL are un acord de colaborare, atât la nivel local, cât şi central, cu USR PLUS. De aici şi întrebarea legitimă dacă Robu mai este membru PNL. Urmaşul lui în fruntea PNL Timiş, Alin Nica, spune că da.

“Când a plecat, ne-a transmis să ne descurcăm fără el şi nu l-am mai văzut de atunci. Pe de altă parte, nu şi-a dat demisia din partid sau cel puţin la mine n-a ajuns nicio demisie. Totuşi dl. Robu a fost zece ani preşedintele PNL Timiş, a fost primar al Timişoarei, astfel că reprezintă istoria recentă a organizaţiei pe care nu o renegăm”, ne-a declarat preşedintele PNL Timiş, Alin Nica.

Întrebat dacă Robu şi-a mai plătit cotizaţia de membru la partid, Nica a declarat că nu ştie acest aspect.

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

16 minute ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

18 minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 ore ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

2 ore ago