În zona de Vest a ţării sunt 119 firme care vor fi anchetate sub suspiciunea că ar fi depus aplicaţii suspecte în cazul granturilor acordate IMM-urilor. O anchetă în acest sens a fost demartaă de DNA la sesizarea ministrului Economiei.
Ministrul Economiei, Claudiu NĂSUI, a anunţat recent că a depus plângere penală la DNA legată de posibile fapte de corupţie în cazul granturilor acordate IMM-urilor (Măsura 3), „Europa Liberă” a prezentat lista cu cele 1.100 de firme care „au depus aplicaţii suspecte, cu 48 de ore înainte de finalizarea proiectului”.
„Europa Liberă” arată că „din sesizarea primită de procurorii DNA reiese că în ultimele 48 de ore sesiunii de înscrieri 1.100 de firme au depus proiecte câştigătoare şi care au ştiut la o limită de maxim 3% ce procent de cofinanţare să treacă pentru a primi grantul de la Ministerul Economiei cu o contribuţie personală cât mai mică”.
În Regiunea Vest – care cuprinde judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş – sunt 119 firme suspecte din cele 2.522 care s-au înscris. Lista completă este următoarea:
1.Roben Industry SRL
2.Denlav Forest SRL
3.Avatarium Medical SRL
4.Biarena SRL
5.Bnp International SRL
6.Euskadi SRL
7.Psihoreliconstruct SRL
8.Biscotto SRL
9.Logistic Management SRL
10.Geranimo SRL
11.Fer- Tom Exim SRL
12.Wood Line Business 2012 SRL
13.Colier SRL
14.Rimpar SRL
15.Group Mosen 2014 SRL
16.Auto Bobby Contract SRL
17.Erasmus Plus SRL.
18.Bizconsult_Gi SRL
19.Tecnogroup Multitrade SRL
20.City Of Mara Doi SA
21.Damira Imobiliari SRL
22.Westend Estate SRL
23.Sm Customs Innovations SRL
24.Globus International SRL
25.Think In Motion SRL
26.Shisha Cafe Lounge Bali SRL
27.Banat Ovinex SRL 28.Octopus Comserv SRL
29.Popval Building Construct SRL
30.NextŢtness & Wellness SRL
31.Pavaj Grup SRL
32.Dachsen Logistiqe Transport SRL
33.Euskaltel SRL
34.DDF Speedy Bus SRL
35.Europe Qualite Romania SRL
36.Reparaţii Camioane Arad SRL
37.Termodinamica SRL
38.Nelco SRL
39.Gagea SRL
40.Evgenius Ascend SRL
41.Encryptly Byte SRL
42.Knossos Food SRL
43.Intercom Agricola Cereal SRL
44.Fiţ Eurotrans SRL
45.Dragotext SRL
46.La Casa Bebeto SRL
47.Cosir Expres SRL
48.Arbore De Jad SRL
49.Probiectiv Design SRL
50.Popas Turistic Zimbrul SRL
51.Prima Impex SRL
52.Adimir Logistic SRL
53.Top Services & Solutions SRL
54.Myth Trench West SRL
55.Bereta Trans SRL
56.Tps Engineering & Asociaţii SRL
57.Cavadini Construct SRL
58.All Cargo Expres SRL
59.Atacons Banat SRL
60.Euroluk Spedition SRL
61.Savage Beauties SRL
62.Marcom Tgc SRL
63.Blank Arhitecture SRL
64.Nicos Zone SRL
65.Cooperativa Agricolă Producţie Uivar
66.Nortia Due SRL
67.C&M Packing SRL
68.Aqua Construct SRL
69.Volanul Transport International SRL
70.Riostar Market Uno SRL
71.Class Trading Co SRL
72.Lkw Anvelo – Vest SRL
73.A.L.D. Mistic Distribution SRL
74.Pizza Mozza SRL
75.Titus SRL
76.Neosolutions – Qualitaetsservice SRL
77.Dalaliment SRL
78.Del Corso Family SRL
79.Hypersupply Europe SRL
80.Optim Project Management SRL
81.Evergreen Distribution SRL
82.Miracolul Plantelor SRL
83.Cletorom SRL
84.Fss – Flary SRL
85.Tally Caffe SRL
86.David Mag Irones SRL
87.Eurosamony Trans SRL
88.Bread Talk SRL
89.Aurakafe SRL
90.Dgi Croitorie Elena SRL-D
91.Tocătorul De Mărăcini SRL
92.Rowo Spedition SRL
93.Axc MadoxSRL
94.Forum Real Agency SRL
95.Promteh Stroi SRL
96.New Fashion Group SRL
97.R & R SRL
98.Alza Vision SRL
99.Balvia It Development SRL
100.Dacaro Gold SRL
101.Mediaone Tv SRL
102.Star Plus Automotive SRL
103.Dolines Construct SRL
104.Ducati Residence SRL
105.Art Cafe Arad SRL
106.Truck Service SRL
107.Go & Vu SRL
108.Gto Group SRL
109.Draga Dent SRL
110.Clau Sprint Construct SRL
111.Madi Fhvac SRL
112.Smarters Group Romania SRL
113.Sulfatim SRL
114.M.F.M. Company SRL
115.Sitix SRL
116.Utilaj Technology SRL
117.Ctc Triumf Land SRL
118.Procar Timisoara SA
119.Macro Assistance SRL
De menţionat că, este posibil ca mare parte a societăţilor din această listă să nu aibă legătură cu fraudarea sistemului, ci doar să fi depus întâmplător aplicaţii câştigătoare în ultimele 48 de ore ale programului.
Sursa supervisor.ro
Cu exact o săptămână înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, liberalul Ilie Bolojan, într-una din…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.11.2024, unde se vor executa reparaţii…
Aquatim anunţă existenţa unei situații critice apărute în timpul punerii în funcțiune a noii conducte…
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare…
Ruben Lațcău a fost votat, marți seara, în funcția de viceprimar al Timișoarei. În prima…
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Mircea Geoană, promovat de PSD, ar fi…