Sport

Se vede play-off-ul, dar mai este până acolo! Poli bate Buzăul şi urcă momentan pe locul 2

ASU Politehnica Timişoara a primit vizita celor de la Gloria Buzău în chiar primul meci oficial din 2021 al ligii secunde. Partida s-a disputat pe stadionul Dan Păltinişanu, iar miza era mai importantă pentru gazde, decât pentru vizitatori.

Oaspeţii au fost la un pas de desfiinţare şi nu au dreptul să promoveze, însă Ilie Stan a construit o echipă bună acolo, care cu siguranţă va scoate puncte în sezonul de primăvară. Pentru Poli era şansa de a urca pe locul 2, chiar şi pentru câteva ore, deoarece acum se joacă o altă partidă importantă, Viitorul Pandurii – U Cluj.

Revenind la joc, acesta a fost unul clasic de ligă secundă, cu multe faulturi, ofsaiduri cu puţine şuturi pe poartă, dar cu multă ambiţie şi dăruire. Bănăţenii nu au tras nici un şut pe spaţiul porţii în prima repriză, dar şi aşa au fost aproape de gol, Alex Munteanu reluând defectuos din 6 metri o centrare a lui Plazonja, apoi Ivanovici ratând o oportunitate şi mai mare, după un asist al lui Munteanu. Hindrich nu a avut emoţii în prima parte, dar a fost atent la un şut centrare a lui Paţurcă, balonul mergând bine spre poartă, dar a fost deturnat în corner de tânărul portar.

În repriza secundă, poliştii au fost mai prezenţi în jumătatea adversă, au forţat cu toate liniile, iar în minutul 60, cine altul decât Mera a reuşit deschiderea scorului, bineînţeles, cu capul după o centrare a lui Munteanu. Acesta din urmă a bătut apoi şi un corner, minutul 67, care l-a găsit în poziţie de finalizare pe Dorin Codrea, iar acesta nu a ratat, marcând pentru 2-0. Iar la acest scor, Poli este greu de întors, iar Buzăul nu a avut puterea să pună sub asediu poarta bănăţenilor, care au făcut un joc defensiv aproape perfect.

ASU Politehnica se impune astfel cu 2-0 în meciul cu SCM Gloria Buzău, după o repriză a doua facilă, cu două reușite. Cu acest succes, ASU Poli acumulează 27 de puncte și urcă, cel puțin momentan, pe locul 2, fiind la trei puncte în spatele liderului ”FC U” Craiova. SCM Gloria Buzău rămâne cu 21 de puncte, pe 7, dar e posibil să mai coboare.

ASU Politehnica Timișoara: Hindrich – Sofran, Scutaru, Mera (cpt.), Sg. Popovici – Coadă (Codrea 46′) – Cioinac – Al. Munteanu (R. Rus 90+3′), Ivanovici (D. Radu 90′), A. Manea (Casado 46′) – Plazonja ( Axente 89′)
Antrenor: Dan Alexa

SCM Gloria Buzău: Stoian – Sg. Pîrvulescu, Vîrtej, Ghinga (cpt.), C. Toma – Balgiu, Pațurcă (Tucaliuc 69′) – Cr. Ciobanu, Andronic (I. Roșu 80′), Nedelea (Chică-Roșă 69′) – Iurcu (C-tin. Stoica 80′)
Antrenor: Ilie Stan

 

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

4 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

6 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

7 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

7 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

8 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

8 ore ago