Emoții până în ultimul minut, dar e bine că cele 3 puncte au rămas aici. Ripensia și Farul Constanța au jucat ultimul meci oficial din 2020 din liga secundă. După o luptă ca la „Podul Înalt”, adică în noroaie, gazdele s-au impus cu 1-0. Ambele echipe aveau nevoie de victorie, gazdele pentru a scăpa de…
Ripensia, ultimul bal în acest an. Băieţii lui Petruescu vor să „stingă” Farul
Ultimul meci al anului în Liga a 2-a are loc la Timişoara, în legendarul cartier Fabric, între Ripensia și Farul, luni de la ora 14.00. Partida este o restanță din etapa a 14-a, iar pentru fiecare echipă are o însemnătate diferită. Timișorenii vor să câștige pentru a părăsi ultimele locuri din clasament, în timp ce…
Ripensia pierde la limită la Cluj într-un meci în care merita mai mult
Două din echipele cu mari probleme în acest sezon, din cauza pandemiei, dar și din cauza regulamentelor strâmbe ale FRF s-au întâlnit pe Cluj Arena pentru un joc restanță. Gazdele de la Universitatea au învins după un meci foarte echilibrat, Ripensia, 1-0, golul fiind marcat în primul sfert de oră de „veteranul” Gabi Tamaș. Ripi…
Ne-au bătut „frații”! Rapidul trimite Timișoara în afara podiumului
După ce aproape tot campionatul a fost pe podium, Politehnica încheie cum nu se poate mai rău, un sezon destul de bun. Astăzi vorbim de o înfrângere dureroasă pentru cea mai bună echipă din Banat din ultimele două sezoane, Poli pierzând duelul cu „frații” de la Rapid, 0-2. Giuleștenii nu au prea imprezionat în acest…
CSM Reşiţa s-a impus meritat în faţa Ripensiei: 2-0
Nu a fost loc de surprize în jocul din Valea Domanului între două echipe apropiate valoric, dar aflate în momente diferite ale evoluţiei. Reşiţa se află pe val de câteva etape, în timp ce Ripensia pare în cădere liberă, dar asta doar fiindcă echipa a avut 19 jucători infectaţi cu Covid, testele negative venind în…
Două restanţe care trebuiau să se dispute miercuri, nu se mai joacă: U Cluj – Farul şi Ripi – Mioveni. Gazdele pot pierde 0-3
Două partide amânate din cauza Covid ar fi trebuit să se dispute mâine. Surprinzător sau nu, oaspeţii declară că au şi ei cazuri pozitive în echipă, iar regulamentul le dă dreptate, adică pot câştiga la masa verde cu 3-0. Cazuri care vin în momente… foarte bune! Miercuri, de la ora 14:00, era programată restanța din…
Reşiţa a rezistat la Buftea contra Rapidului şi ţine Politehnica pe locul secund
Rapid şi CSM Reşiţa au încheiat etapa a 14-a (momentan, ar mai fi de jucat la mijlocul lui decembrie Ripensia – Farul) cu un rezultat alb, 0-0. Meciul a fost însă destul de modest cu puţine ocazii de poartă. Rapidul era pe val, obţinuse trei victorii la rând, iar în cazul unui succes astăzi ar…
S-au înecat la mal. Poliștii, privați de victorie în prelungirile partidei de lângă aeroportul băcăuan
Politehnica Timisoara a fost la un pas de a obține o nouă victorie importantă în deplasare, la Bacău, pe terenul uneia dintre codașe, Aerostar. Neșansa, brigada de arbitri și neatenția din final au făcut ca trupa viola sa obțină doar un punct, 2-2. Poli a început bine jocul, putea obține două lovituri de la 11…
Săptămână cu două deplasări grele pentru Politehnica: prima dată la Bacău, apoi Craiova
Alb-violeţii au parte de o săptămână departe de casă. În această seară lotul Politehnicii călătoreşte cu avionul la Bucureşti, urmând să se deplaseze a doua zi spre Bacău, locaţia partidei cu Aerostar, joc programat miercuri, în etapa a XIV-a (intermediară) a Ligii a 2-a. După acest meci jucătorii pregătiţi de Dan Alexa nu se vor…
1-0 și la gară! Victorie importantă obținută de Politehnica, în fața Petrolului
După ce a stat săptămâna trecută, Politehnica Timișoara s-a reîntors pe gazon, însă cu schimbări importante. Fără Octavian Benga, cel care a lăsat echipa pe podium, cu Dan Alexa „principal”, însă cu Tavi Foale pe bancă. Iar pe „Dan Păltinișanu” a venit Petrolul Ploiești, una dintre echipele cu pretenții la promovare. Ca la precedenta întâlnire…
Derby de clasament, dar şi de tradiţie: Politehnica – Petrolul
Politehnica Timişoara primeşte mâine în derbiul etapei a 13-a a ligii secunde vizita Petrolului Ploieşti. Gazdele vin după trei remize consecutive şi se gândesc doar la victorie împotriva „Lupilor galbeni”, care vin „răniţi” după un eşec neaşteptat suferit acasă. „E un meci important. S-a strâns foarte mult clasamentul. Întâlnim o echipă a cărei pretenţie e…
Reșița bate Universitatea Cluj și obține a doua victorie acasă în trei zile
„Bănățenii de munte” au jucat rău acasă în acest sezon, trei eșecuri și o remiză, dar totul s-a schimbat în această săptămână. Într-un joc restanță, „Metalul” a învins Chiajna cu 1-0, iar astăzi a trecut după un meci bun de o echipă cu pretenții, Universitatea Cluj. CSM Reșița a început în forță, Danci fiind aproape…
Poli ratează primul loc din liga secundă după ce a făcut doar o remiză „albă” cu Universitatea Craiova
Pentru al treilea joc la rând Politehnica ratează șansa să urce pe primul loc reușind doar un egal. După remizele cu Călărași și Recea astăzi a urmat Craiova, care venea cu moralul slab după arestarea patronului echipei, Adrian Mititelu. Chiar și așa, Poli nu a forțat victoria deși o putea face mulțumindu-se să nu piardă…
Ripensia vine cu toate punctele acasă de la Chiajna!
Ripi își depășește condiția și obține un nou succes important care o aduce la jumătatea clasamentului. Trupa pregătită de Cosmin Petruescu a făcut tot ce trebuia să facă pentru a se impune pe Chiajna. A jucat atent, cu ambiție, inteligent și curajos în fața unei grupări mai experimentate, care însă se află într-o pasă proastă.…
Ripensia merge după puncte la Concordia Chiajna
În etapa a 11-a a Ligii a 2-a, Ripensia va evolua sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 11:00, în deplasare pe terenul celor de la Concordia Chiajna. După încheierea rundei anterioare, ”Ripi” a urcat pe poziția a 13-a, cu 12 puncte scoase în cele nouă meciuri jucate până acum. Gazdele nu au evoluat, deoarece la…
Bănățeni contra olteni, de data asta pe terenul de fotbal. Miza? Locul 1 în Liga 2
Sâmbătă, pe arena “Ştiinţa”, în etapa a XI-a a Ligii 2, Politehnica Timişoara întâlneşte U Craiova 1948. Meciul poate fi considerat derby-ul eşalonului în condiţiile în care în cazul unei victorii alb-violeţii îi vor detrona pe olteni, aflaţi pe primul loc. „Ne aşteaptă un derby al fotbalului românesc, între Politehnica Timişoara şi Universitatea Craiova. Întâlnim…
Start în Liga a 2-a feminin. Dacă în eșalonul de elită evoluează Fortuna Becicherecu Mic, în Divizia B joacă Poli
Comitet Executiv al FRF a aprobat ca dată de start a Ligii a 2-a feminin weekend-ul 7-8 noiembrie, dar și noul format competițional. În urma discuțiilor purtate cu echipele și a faptului că o parte dintre acestea nu se pot alinia la start din cauza problemelor cauzate de pandemie, s-a ajuns la un compromis pentru…
Egal în noroi. Condusă la două goluri, Poli vine acasă cu un punct din Maramureș
Alb-violeţii au luptat pe un teren aproape impracticabil pentru a obţine măcar un punct în Maramureş. Jocul din runda a 10-a dintre ACSF Comuna Recea şi Politehnica Timişoara s-a încheiat cu scorul de 3-3 (3-2), după ce gazdele au condus cu 3-1. Pentru formaţia viola au punctat: Oiţă (autogol), Plazonja şi Ignea. Precipitaţiile au făcut…
Ripensia e pe val. A treia victorie la rând
Succes important pentru Ripensia în etapa a 10-a a ligii secunde de fotbal. Echipa bănățeană a învins cu 4-2 (2-0) o echipă de play-off, Turris Turnu Măgurele. Este a treia victorie la rând a trupei în galben și roșu, după 1-0 la Lipova în Cupă și 2-1 la Tg. Jiu cu Pandurii în campionat. Pe…
Ripensia are meci greu acasă cu o echipă relativ nouă, dar cu pretenții, Turnu Măgurele
Deși oaspeții înseamnă prea puțin pentru fotbalul românesc, regele sporturilor din România oferă multe surprize în ultimii ani, iar echipe fără niciun palmares au ajuns și în prima ligă, sau au câștigat chiar și trofee. Turris Turnu Măgurele vrea și ea un loc la „masa bogaților”, sezonul trecut a fost aproape de prima ligă, iar…
- 1
- 2