Consiliul Judeţean Timiş

A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea noului drum de legătură al Timișului cu autostrada A1, prin Pecica

Cu ajutorul fondurilor europene, Consiliul Județean Timiș dorește realizarea unei conexiuni directe între vama Jimbolia și Vama Nădlac, prin intermediul căreia întreg traficul de mărfuri și persoane din zona de vest a județului va putea ajunge spre vestul Europei și spre A1, fără a mai fi nevoie de tranzitarea Timișoarei sau a centurii de ocolire. Aceasta va deveni realitate odată cu finalizarea reabilitării DJ 693 de la Cărpiniș până la limita județului, spre Arad, iar de aici mai departe spre Pecica, pe un nou pod peste Mureș.

În valoare de 76 de milioane de lei, proiectul ar urma să fie finalizat până în luna septembrie a anului viitor. Semnarea efectivă a contractului de execuție a avut loc pe 5 martie, iar executant va fi societatea PORR.

”Acest proiect de finanțare este implementat în urma contractului încheiat de Ministerul Dezvoltării Regionale, în calitate de autoritate de management, și ADR Vest, în calitate de org intermediar, și județul Timiș în calitate de beneficiar. Contractul a fost semnat în 5 martie. Amplasamentul proiectului este în județul Timiș, între comunele Cărpiniș, Biled, Satchinez, Variaș și continuă mai apoi în județul Arad, spre nodul de conexiune din sudul orașului Pecica. Se dorește prin acest proiect de a lega vama Jimbolia și vama Nădlac, folosind drumurile naționale și județene existente sau pe care le vom realiza prin acest proiect, pentru a facilita accesul către autostradă și spre Europa pentru traficul de marfă și persoane din toată partea de vest a județului Timiș, care nu vor mai fi nevoit să tranziteze Timișoara sau centura pentru a ajunge la autostradă. Acest proiect este extrem de important pentru noi, este în lungime de 57 de kilometri pentru noi, dar necesar pentru modernizare circa 30 de kilometri. Valoarea proiectului este de 76 milioane de lei, cu TVA, din care 75,8 milioane cheltuieli eligibile. Contribuția proprie, care revine CJT, este de 1,5 milioane de lei, cofinanțarea de la bugetul național este de 9,5 milioane, iar restul este diferența nerambursabilă. Termenul până la care acest proiect trebuie finalizat este 30 septembrie 2022. sper ca până atunci, dar sper și ca lucrurile să evolueze chiar mai bine decât atât, să avem acest proiect foarte important finalizat. Firma care a câștigat licirația, PORR, este o firmă serioasă, care are o experiență vastă. Doresc constructorului succes, să nu aibă surprize și să ne bucurăm cât mai repede de efectele acestui drum”, a anunțat Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Și reprezentantul constructorului a anunțat că speră la o finalizare mai rapidă a investiției, cu atât mai mult cu cât nu este o lucrare care să pună mari probleme
Este o lucrare care ne reprezintă. Termenul de execuție contractuală este de 24 de luni. Urmează predarea amplasamentului și lansarea ordinului de începere a lucrărilor, din acel moment ne vom mobiliza cu echipele în teren. Este un proiect de execuție, nu văd nicio problemă legat de implementarea acestui proiect. Ne vom da silința să scurtăm termenul de execuție”, a declarat și reprezentantul PORR, Emanuel Reitmeier.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

O oră ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

4 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

5 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago