32 de unități de învățământ liceal din județul Timiș sunt beneficiarele a 1.444 de laptopuri. Acestea au fost achiziționate prin Programul național Romanian Secondary Education, program finanțat de Banca Mondială.
Laptopurile sunt destinate combaterii efectelor pandemiei în domeniul educației, fiind destinare în special elevilor.
Achiziția a fost derulată de Ministerul Educației prin Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanțare Externă.
A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…
La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…
Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…