Administratie

Dominic Fritz s-a supărat pe aplicarea cu dublă măsură a carantinei pentru Timișoara și București

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nu s-a mai abținut de la vot în ședința Consiliului Județean pentru Situații de Urgență și a votat continuarea aplicării carantinei pentru oraș și zona metropolitană. Totuşi, el nu a aprobat o prelungire pe 14 zile ci doar pentru 7, iar în plus a fost extrem de indignat de faptul că Bucureștiul nu ”beneficiază” de severitatea cu care este tratată Timișoara, menţionând că o asemenea situație nu face decât să submineze încrederea timișorenilor în aplicarea unor astfel de măsuri.

De obicei extrem de echilibrat și puțin darnic cu pozițiile ”puternice”, primarul Fritz a spus lucrurilor pe nume și a cerut, cu subiect și predicat, aplicarea unitară a măsurilor de combatere a pandemiei, inclusiv în capitală. El a subliniat că aceleași criterii trebuie să existe și pentru Timișoara și pentru București, ceea ce acum nu se întâmplă.

”Vreau să subliniez că nu se poate ca noi în Timișoara să fim tratați altfel ca altundeva în țară. Mă aștept la o abordare unitară în combaterea pandemiei. Ca aceleași măsuri să se aplice și în municipiul București. Dacă oameni nu cred că avem această aplicare unitară în toată țara nu putem aștepta ca ei să respecte aceste măsuri”, a spus Fritz.

Acesta a fost și motivul pentru care s-a aprobat o prelungire doar pentru șapte zile. Se așteaptă o clarificare a modului de aplicare a diferitelor criterii pentru impunerea carantinei. Fritz a folosit cuvinte cu greutate și a vorbit despre ”ce vrem noi ca și țară, ca societate, ca și națiune, să combatem această creștere rapidă”.

”Acesta este motivul pentru care am votat pentru o prelungire doar cu șapte zile. Mă aștept ca în aceste șapte zile să clarificăm ce vrem noi ca și țară, ca societate ca și națiune, să combatem această creștere rapidă, această tulpină britanică. Este nevoie de aceste clarificări, este nevoie de claritate în aplicarea acestor măsuri la nivel național, ca și claritate și previzibilitate în stabilirea criteriilor pe baza cărora se recomandă carantinarea unui oraș sau a unei zone metropolitane. Cred că timișorenii și timișenii merită această claritate. Și sinceritate din partea conducătorilor. Mă aștept la același nivel de sinceritate și din partea celor care ne conduc, de la Guvern, de la alți colegi primari”, a mai declarat primarul Timișoarei după ședința CJSU.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

24 de minute ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

44 de minute ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

O oră ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 ore ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

3 ore ago