Invatamant

UVT trimite la guvern propriile propuneri pentru Planul Național de Reformă și Reziliență

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) lansează, la rândul ei, propuneri pentru proiectul Planului Național de Reformă și Reziliență (PNRR). Acestea vin ca urmare a lansării procesului de consultare publică lansat de Guvernul României pentru elaborarea propunerilor majore de reformă și investiții referitoare la învățământul superior și la programele de cercetare.

Astfel, UVT are trei propuneri majore de reformă și investiții, transmise către Guvernul României prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care vizează: Digitalizarea proceselor administrative și educaționale pentru creșterea accesibilității învățământului superior și asigurarea unei tranziții verzi și digitale; Digitalizare pentru crearea și transparentizarea Cadrului Național al Competențelor, actualizarea standardelor ocupaționale, înființarea unei rețele de centre de recunoaștere a învățării anterioare și flexibilizarea programelor de studiu în contextul învățării pe tot parcursul vieții și abordării europene privind microcreditele de studiu; Digitalizare pentru creșterea relevanței activităților de cercetare în context de inovare și transfer tehnologic relevant pentru mediul privat și introducerea contextelor de învățare tip Challenge Based Learning, pornind de la probleme concrete cu care se confruntă partenerii socio-economici.

PNRR va deveni o mare șansă pentru educația și cercetarea din România dacă vom reuși să stabilim priorități strategice realiste și soluții tactice corect dimensionate pentru o reformă profundă de sistem, mai ales pentru digitalizare. Am propus cele trei direcții de reformare pentru că în Europa secolului XXI devine obligatoriu să fim complet adaptați noului cadru de comunicare, învățare și cercetare caracteristic rețelei de învățământ superior europene. Avem nevoie de interconectarea digitală a bazelor de date și operarea lor prospectivă, de digitalizarea Cadrului Național al Competențelor și dezvoltarea de programe de studii corelate contextului de învățare pe tot parcursul vieții, dar și de consolidarea cercetării prin abordarea integrată a domeniilor de specializare inteligentă, cu pilotarea soluțiilor în Universități. Suntem convinși că cele trei propuneri de reforme avansate de către UVT se vor regăsi în proiectul final al PNRR, pe care Guvernul îl va propune Comisiei Europene, dar și că aceste trei propuneri vor fi apreciate de Comisia Europeană și vor fi susținute în programul de finanțare alocat României în cadrul Mecanismului european de redresare și reziliență 2021-2027”, spune Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago