Marți, polițiștii Secției 1 Urbană Timișoara, în urma investigațiilor efectuate în cadrul unui dosar penal, au depistat, pe DN 6, în apropierea localității Becicherecu Mic, un autotren și un autoturism care se aflau staționate într-o parcare. În urma controlului autotrenului, au fost găsite mai multe țigarete de contrabandă.
Polițiștii au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 37 și 49 de ani, ce aveau asupra lor 34.000 de țigarete de contrabandă. Cei în cauză au fost introduși în arestul I.P.J. Timiș. Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată de polițiști în vederea confiscării.
Bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…