Sănătate

48.000 de doze de vaccin Janssen au sosit astăzi în țară. Câte ajung la Timișoara

Astăzi a ajuns în România pe cale rutieră, o nouă tranșă de vaccinuri livrată de compania farmaceutică Johnson&Johnson, care constă în 48.000 de doze.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.

În data de 14 aprilie a fost recepționată prima tranșă de 60.000 de doze Janssen de la compania Johnson&Johnson.

Pentru continuarea procesului de vaccinare prin intermediul centrelor/echipelor mobile de vaccinare și inițierea vaccinarii prin intermediul medicilor de familie începând cu data de 04.05.2021, 57.500 de doze de la producătorul Johnson&Johnson se distribuie de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” (INCDMMC) către Centrele Regionale de Depozitare, astfel:

– Centrul Regional de Distribuție Brașov: 10.000 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Cluj: 10.000 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Constanța: 10.000 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Craiova: 10.000 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Iași: 10.000 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 7.500 doze.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

6 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

7 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

11 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

12 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

12 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

12 ore ago